Social

Câineni, prima localitate în care toţi cei 223 de copii au primit tablete de la primărie

În localitatea vâlceană Câineni, primarul este foarte atent la nevoile comunităţii, fie că vorbim de adulţi sau copii. Drept dovadă, după izbucnirea pandemiei de coronavirus şi închiderea unităţilor de învăţământ, s-a gândit să uşureze misiunea cadrelor didactice care au început cursurile online. Aşa că a achiziţionat 223 de tablete şi le-a oferit elevilor şi preşcolarilor. La finalul acestei acţiuni, Ion Nicolae a ţinut să le mulţumească tuturor colegilor săi consilieri, dar şi angajaţilor din primărie.

„Printr-un efort comun, am reuşit să rezolvăm această problemă. Educaţia copiilor din comuna noastră nu are preţ şi mă bucur că toţi am fost de acord în această privinţă. După cum ştiţi, în afară de tablete, am împărţit în comună şi măşti faciale şi mănuşi de protecţie împotriva COVID-19. Cu totul, costurile au fost de aproximativ 130 de mii de lei. O tabletă a costat, la ofertă, în jur de 100 de euro. Mulţi nu-şi permiteau aşa ceva, iar pe de altă parte nu era firesc să-i discriminăm pe aceia, puţini, care îşi permiteau, aşa că am decis să luăm pentru toţi”, ne-a precizat Ion Nicolae, primarul comunei Câineni, cu menţiunea că nu a mai aşteptat ca Guvernul să rezolve această problemă, şi bine a făcut, deoarece mai era puţin timp până la finalul anului şcolar, iar cei mici aveau nevoie de acces la cursurile online şi de note, în vederea încheierii situaţiilor.

Articole Similare

Back to top button