Politica

Buican l-a întrebat de la obraz pe ministrul de Interne ce are de gând să facă cu hoţii din Vâlcea

Râmnicul nu mai este un oraş sigur. Aproape zilnic au loc spargeri, chiar şi în zona centrală. De asemenea, tot mai frecvent, au loc accidente pe trecerile de pietoni, iar despre fenomenul corupţiei, la fel, am putea vorbi o viaţă.
Aceste teme nu reprezintă interes doar pentru o parte a presei, cât şi pentru câţiva politicieni. Unul dintre ei, deputatul Cristian Buican, i-a ridicat aceste probleme şi noului ministru al Internelor, Traian Igaş, căruia i-a adus la cunoştinţă că „în judeţul Vâlcea, în decursul lunilor septembrie şi octombrie, inclusiv două sedii de redacţii ale unor publicaţii locale au fost vizitate de către hoţi”. „Chiar dacă poate părea o coincidenţă, din dezvăluirile ziariştilor, din sediile celor două instituţii mass-media au fost furate aparaturile electronice pe care lucrau ziariştii de investigaţii, precum şi fişetele în care aceştia îşi ţineau documentaţia. Ţinând cont de faptul că presa este considerată a IV-a putere în stat, precum şi de faptul că, într-un stat democratic, presa ocupă un loc important în informarea cetăţenilor, îmi vine greu să cred că intrarea prin efracţie în sediile unor ziare de provincie este doar o coincidenţă. Doresc pe această cale să îmi comunicaţi poziţia ministerului pe care îl conduceţi asupra acestei „coincidenţe”, precum şi măsurile pe care le veţi lua pentru scăderea infracţionalităţii, care este, după cum probabil bine ştiţi, în creştere”, a semnalat parlamentarul. Deputatul Buican l-a luat la întrebări şi pe ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, pe care l-a rugat să facă publice măsurile întreprinse de Executiv în privinţa combaterii evaziunii fiscale. O altă interpelare formulată de liderul PNL Vâlcea în ultimele zile a ajuns pe masa ministrului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, naşul Cristinei Gutău. „Mă adresez dumneavoastră prin intermediul acestei interpelări deoarece doresc să îmi clarificaţi o situaţie legată de reducerea cotei unice de impozitare. Din informaţiile pe care le am, dumneavoastră sunteţi iniţiatorul unui proiect legislativ de reducere a cotei unice de impozitare, proiect ce a primit raport negativ din partea ministerului pe care îl conduceţi. Astfel, din punctul meu de vedere, există o contradicţie între ceea ce aţi susţinut în calitate de senator şi ceea ce susţineţi acum faţă de propriul proiect legislativ”, a precizat liberalul.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button