Diverse

Buducnost Podgorica, din nou în Sala Traian, după aproape 8 ani de pauză

Vineri, 1 noiembrie, de la ora 18.30, campioana României la handbal feminin, SCM, va disputa cel de-al doilea meci de pe teren propriu, din Liga Campionilor. ”Municipalele” vor da piept cu Buducnost Podgorica, grupare care se reîntoarce în Polivalenta vâlceană după mai bine de 7 ani şi jumătate de pauză. În februarie 2012, Oltchim a primit vizita grupării muntenegrene, jocul contând la acest vreme pentru grupele principale ale Ligii Campionilor. Pe teren au fost câteva legende ale handbalului, dintre care le amintim pe Bojana Popovic, Katarina Bulatovic, Clara Woltering, declarată şi MVP-ul partidei. Antrenor la Buducnost era Dragan Adzic, cel care se află şi acum pe banca trupei din Podgorica.

De partea cealaltă, Oltchim le avea pe Huţupan, Managarova, Brădeanu, Nechita, Vetkova, Farcău. Oltchim a ajuns atunci până în semifinale. A mai jucat un an în Liga Campionilor şi s-a desfiinţat. Acum, SCM vrea să reia tradiţia. Începutul este entuziasmant. După un campionat câştigat în faţa echipei CSM Bucureşti, gruparea de la poalele Capelei e iar la ”masa bogaţilor” şi are şanse de a accede în grupele principale. În trei meciuri, are o victorie şi două eşecuri. A câştigat partida inaugurală, cu Bietigheim, iar apoi a cedat în cele două deplasări, la Brest şi la Podgorica. Trupa lui Florentin Pera se află pe locul 3 în grupa C, poziţie care duce în grupele principale. Deşi cel mai important joc pare returul cu campioana Germaniei, Norgaard şi colegele sale vor să-şi ia revanşa cu Buducnost. În tur, deşi au pierdut la patru goluri diferenţă, cu 23-19, au lăsat impresia că pot mai mult, iar formaţia muntenegreană poate fi învinsă. Cu sprijinul celui de-al optulea jucător, publicul, cu siguranţă Vâlcea poate face minuni. Dacă vineri obţine un rezultat pozitiv, SCM îşi netezeşte drumul către grupele principale. Partida dintre SCM şi Buducnost va fi arbitrată de gemenele portugheze Vania şi Marta Sa. Va putea fi urmărită şi din faţa televizoarelor, pe canalele Digi Sport. (S.S.)
LIGA CAMPIONILOR

GRUPA A

Etapa a IV-a
• Sâmbătă, 2 noiembrie:
Podravka Koprivnica – FTC Rail Cargo (Ora 19.15)
• Duminică, 3 noiembrie:
Metz Handball – Vipers Kristiansand (Ora 21.45)

Clasament

  1. Metz Handball 3 2 1 0 112-92 5p.
  2. Vipers Kristiansand 3 1 1 1 93-85 3p.
  3. FTC Rail Cargo 3 1 0 2 87-96 2p.
  4. Podravka Koprivnica 3 1 0 2 82-101 2p.

GRUPA B

Etapa a IV-a
• Sâmbătă, 2 noiembrie:
Rostov Don – Esjberg (Ora 15.00)
• Duminică, 3 noiembrie:
Perla Lublin – CSM Bucureşti (Ora 19.00)

Clasament

  1. CSM Bucureşti 3 2 1 0 82-64 5p.
  2. Team Esjberg 3 2 0 1 81-72 4p.
  3. Rostov Don 3 1 1 1 80-75 3p.
  4. MKS Perla Lublin 3 0 0 3 62-94 0p.

GRUPA C

Etapa a IV-a
• Vineri, 1 noiembrie:
SCM Rm. Vâlcea – Buducnost (Ora 18.30)
• Sâmbătă, 2 noiembrie:
Brest Bretagne – Bietigheim (Ora 16.00)

Clasament

  1. Brest Bretagne 3 3 0 1 107-88 6p.
  2. Buducnost Podgorica 3 2 0 1 85-77 4p.
  3. SCM Rm. Vâlcea 3 1 0 2 77-87 2p.
  4. Bietigheim 3 0 0 3 82-99 0p.

GRUPA D

Etapa a IV-a
• Sâmbătă, 2 noiembrie:
IK Savehof – Banik Most (Ora 14.30)
Gyor Audi – Krim Mercator (Ora 18.00)

Clasament

  1. Gyor Audi 3 3 0 0 114-65 6p.
  2. Banik Most 3 1 1 1 77-100 3p.
  3. Krim Mercator 3 1 0 2 75-85 2p.
  4. IK Savehof 3 0 1 2 69-85 1p.

Articole Similare

Back to top button