Liga IV

Balon de oxigen pentru trupa primarului Briceag

FC BĂBENI – VIITORUL VALEA MARE 1-4

* după succesul de la Băbeni, Viitorul Valea Mare s-a îndepărtat de zona fierbinte a clasamentului

Viitorul Valea Mare a luat o gură importantă de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării, după ce a învins, la finele săptămânii trecute, una dintre principalele rivale, FC Băbeni, chiar în deplasare. Deşi au fost conduşi cu 1-0 (gol marcat de Marian Filipoiu), elevii primarului Constantin Briceag au întors miraculos rezultatul şi au izbutit să se impună cu scorul de 4-1, prin golurile înscrise de Lucian Briceag (3) şi Lucian Bujor. „Deşi am deschis scorul, nu am reuşit să ne desprindem pe tabela de marcaj, iar de acest lucru au profitat din plin adversarii, care ne-au egalat chiar în ultimul minut al primei reprize. După pauză, n-am mai rezistat şi am încasat încă trei goluri. Sper să recuperăm punctele pierdute cu Viitorul Valea Mare în etapa viitoare, atunci când ne vom deplasa la Alunu”, ne-a precizat Florentin David, preşedintele echipei din Băbeni.
De partea cealaltă, Viitorul Valea Mare vrea să repete jocul bun de la Băbeni şi în duelul cu Voinţa Orleşti, care va avea loc sâmbătă, 19 martie, la Diculeşti. „Ne dorim măcar un meci egal cu Voinţa Orleşti. Ştim că vom înfrunta o echipă foarte bună, care vizează locul 2 în acest campionat, dar nu ne e frică”, a menţionat primarul Constantin Briceag.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button