Alte sporturi

Bălan şi Diaconu, medaliaţi la Bucureşti

* luptătorii vâlceni de K1 au ajuns în finala de la „Jisen Do”, adjudecându-şi câte o medalie de argint 

Aproximativ 500 de luptători de K1 de toate vârstele au participat la finele săptămânii trecute, mai exact, pe 27 februarie, la o competiţie de kick-boxing, intitulată „ Jisen Do” şi derulată la Bucureşti. La acest turneu s-a înscris şi clubul vâlcean Tiger Gym, care a reuşit performanţa de a se clasa cu doi sportivi pe podium. Este vorba de Laurenţiu Bălan (17 ani) şi Viorel Diaconu (27 ani), ambii obţinând câte o medalie de argint. În ciuda arbitrajului tendenţios de care au avut parte, sportivii vâlceni au reuşit să câştige mai multe meciuri şi să ajungă în  finală, unde au luptat foarte bine, însă au fost privaţi de cea mai strălucitoare medalie. De menţionat că Diaconu a luptat în finală împotriva lui Cristian Milea, multiplu campion naţional de kick-boxing şi luptător profesionist în renumitul circuit Local Kombat. „Elevii mei au avut parte de o competiţie interesantă, aceştia câştigând la capitolul experienţă prin meciurile de pregătire. Următoarea competiţie la care vom participa are loc în luna mai”, ne-a spus antrenorul Viorel Stanciu, de la Tiger Gym Rm. Vâlcea. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button