Liga II

Argeşul lui Penescu mai trăieşte doar din amintiri

* formaţia din Trivale a pierdut şi al doilea meci amical pe care l-a jucat în compania echipei din Zăvoi

După succesul din Trivale (1-0), fotbaliştii de la CSM Rm. Vâlcea au reuşit să se impună şi în cel de-al doilea meci amical pe care l-au disputat în această vară în compania echipei FC Argeş. Elevii antrenorilor Laurenţiu Tudor şi Sorin Bucuroaia au câştigat meciul din Zăvoi, de sâmbăta trecută, cu scorul de 2-0 (0-0). Cele două goluri au picat unul după altul, în minutele 73 şi 75. Primul a fost marcat de Alexandru Vlăduţi, care a sancţionat o ieşire aiurea la ofsaid a fundaşilor argeşeni şi a înscris cu capul, peste portarul Rusandu, din dreptul punctului de la 11 metri: 1-0. Al doilea gol a survenit în urma unui contraatac viguros şi a unei combinaţii spectaculoase între Vlăduţi, Vlad şi Pribac, ultimul înscriind cu un plonjon spectaculos, din colţul careului de 6 metri: 2-0.
CSM Rm. Vâlcea a început acest meci cu următorul „unsprezece”: Iorga – Bog. Vătăjelu, Kalai, Ad. Dandea, Zaharia, Rakic, Bajat, Roşca, Const. Vasile, Gigel Ene, Bâlbă. Pe parcursul celor 90 de minute de joc au mai fost folosiţi: Irinel Voicu, Chiripuş, Ionescu, Eremia, M. Vlad, Sbârnea, Pârvu, George Negruţ (un fotbalist care a mai evoluat în Zăvoi în urmă cu patru ani), Pribac, Vlăduţi şi Dalu. Alţi şase jucători nu au bifat însă niciun minut pentru formaţia vâlceană în acest duel: Robert Tufişi, Radu Chiriţă (ambii portari), Marius Tomozei, Florin Plecanciuc, Ionuţ Bucuroaia şi Marius Mitu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button