Social

Angajaţii de la căminul de bătrâni din Bălceşti, neplătiţi de 6 luni. Primarul Aleca vrea să aloce un miliard pentru salarii. Va pune 3 şi CJV?

În timp ce politicienii de la Râmnicu Vâlcea se întrec în datul cu părerea, fără să aibă însă nici cea mai mică intenţie să ajute Primăria Bălceşti, angajaţii de la căminul de bătrâni îşi aşteaptă drepturile salariale pe ultimele 6 luni.
Potrivit afirmaţiilor primarului Constantin Aleca, personalul care deserveşte centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice din localitate are de primit, în total, aproximativ 4 miliarde de lei vechi şi, chiar dacă a pierdut procesul cu administraţia publică locală, trebuie plătit. „După cum am mai spus şi cu alte ocazii, la cămin, doar 7 bătrâni sunt din Bălceşti. Restul au fost aduşi din alte localităţi de DGASPC, deci de Consiliul Judeţean, pe vremea când această activitate era finanţată şi de Ministerul Muncii. Noi suntem de acord să cotizăm în continuare pentru bătrânii din Bălceşti, dar pentru ceilalţi nu avem suficienţi bani. Corect ar fi ca primăriile din localităţile din care provin sau Consiliul Judeţean Vâlcea să contribuie cu diferenţa pentru acoperirea costurilor de funcţionare a instituţiei. Nu este deloc corect să fie lăsat totul pe umerii noştri. Ani de zile, până acum câteva luni, Primăria Bălceşti a tăiat bani de la investiţii pentru a ţine căminul de bătrâni. Banii primiţi la începutul anului de la Guvern şi CJV, ăia puţini care au venit, s-au dus tot la cămin. Cetăţenii din localitate ştiu aceste lucruri şi au început să reacţioneze. Vor condiţii de trai mai bune, drumuri moderne, investiţii în infrastructură, iar de cămin să se ocupe CJV”, a declarat edilul PNL. Primarul Constantin Aleca a adăugat că actuala conducere a Consiliului Judeţean Vâlcea cunoaşte foarte bine dorinţa oamenilor din Bălceşti – căminul de bătrâni să nu fie transformat într-un centru ca cel de la Măciuca – şi, tocmai de aceea, insistă că vrea să-l preia şi să-i schimbe destinaţia. Preşedintele CJV ştie că cetăţenii din Bălceşti nu vor accepta niciodată aşa ceva. „La ora actuală, avem să le dăm salariaţilor de la cămin 4 miliarde. Primăria este de acord să pună un miliard de lei vechi, deşi nu avem resurse şi o ducem greu. Consiliul Judeţean Vâlcea, care are resurse colosale în comparaţie cu noi, pune diferenţa de 3 miliarde?”, a întrebat, retoric, dar aşteptând un răspuns, primarul din Bălceşti.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button