Liga IV

Andrei Neagoe a adus alte trei puncte la Vlădești. Meciul cu Berbești, decis în prelungiri. Cum a influențat rezultatele ”stejarilor” încetarea stării de alertă?

Se încinge lupta în subsolul clasamentului. Rezultatele pozitive obținute de Olympic, ultima clasată, le obligă și pe celelalte formații, aflate deasupra ei, să se întrebuințeze mai serios pentru a rămâne în Liga a IV-a. Stejarul Vlădești a obținut sâmbătă după-amiază al doilea succes consecutiv. După victoria de la Păușești Otăsău, formația coordonată de Cristi Zotică și Ilie Sporea a obținut trei puncte și cu Berbești. După scor (3-2), a fost mai greu decât cu FCPO.

”Am obținut victoria în prelungiri. Din păcate, am procedat și noi la fel cum au făcut cei de la Păușești Otăsău în etapa trecută. I-am desconsiderat pe adversari, am crezut că suntem dinainte câștigători. Și ne-am trezit conduși. A fost și o greșeală a portarului, Luci Roșca, dar s-a revanșat când oaspeții au avut o lovitură de pedeapsă. A apărat și ne-a menținut în joc. Am egalat din 11 metri. «Botoșel» (Cosmin Olaru) a marcat pentru 1-1, rezultat cu care s-a intrat la pauză. Am preluat apoi conducerea. Răzvan Popescu a marcat pentru 2-1, dar am fost egalați pe final. În prelungiri, Andrei Neagoe a marcat pentru 3-2 și ne-am bucurat, astfel, de o nouă victorie. A fost un meci frumos, arbitraj foarte bun, jos pălăria. Rezultatul e meritat. Am avut patru bare. În minutul 30 putea fi 3-0 pentru noi. Au avut și oaspeții ocazii, dar nu foarte mari”, a explicat Cristi Zotică.

Minerul Berbești a deschis scorul în acest meci dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri. Alex Ciolacu a trimis mingea în poartă. Răducanu a marcat al doilea gol al oaspeților.

La Vlădești, mulțumirea este legată, în primul rând, de interesul manifestat de jucători la fiecare etapă. ”Pandemia ne-a afectat mult. Când a încetat starea de alertă și am scăpat de teste și frica de Coronavirus, de probleme, complicații, posibilitatea de izolare, jucătorii au început să vină la stadion în număr din ce în ce mai mare de la o etapă la alta. Dacă la Păușești Otăsău am avut 22 de jucători, acum au venit 25. Nici nu am loc să-i trec pe raport. Îmi pare rău când văd că rămân pe dinafară. Când am văzut ce se întâmplă, eu m-am dat la o parte, i-am lăsat pe cei mai tineri să joace. Nu s-a pus problema să intru în teren. Acum avem 25 de jucători, în condițiile în care în pandemie abia strângeam 11-13 la fiecare meci. Sperăm să continuăm tot așa, să nu mai trecem prin ce am trecut în ultimii doi ani”, a mai spus Cristi Zotică, oficialul de la Vlădești.

Articole Similare

Back to top button