Liga III

Amicalul dintre Flacăra şi Gilortul se joacă vineri, 3 martie

Vineri, 3 martie, Flacăra Horezu încheie seria meciurilor de verificare. De la ora 12.00, pe stadionul din Treapt, va întâlni o colegă de eşalon, Gilortul Tg. Cărbuneşti, aflată, de asemenea, în lupta pentru menţinerea pe loc de play-off, dar în Seria a VII-a. Gorjenii au jucat cu toate formaţiile vâlcene din Liga a III-a. Flacăra e ultima. În celelalte trei întâlniri, trupa lui Mario Găman a înregistrat o victorie (cu Cozia Călimăneşti) şi două înfrângeri, cu Costeşti şi Dăeşti. Săptămâna viitoare se reia Liga a III-a. ”Cocoşii” au meci în deplasare. La Alexandria vor întâlni lidera, pe CSM din localitate. Partida va avea loc vineri, 10 martie. Flacăra reia campionatul de pe locul 3. E la trei puncte de primul loc, însă se uită mai degrabă în jos, să nu fie ajunsă din urmă. Cetatea Tr. Măgurele e pe 4, cu doar un punct mai puţin, iar Dăeşti, singura care mai poate urca pe loc de play-off, are 25 de puncte, cu trei mai puţine decât Horezu şi două faţă de Tr. Măgurele. După meciul de la Alexandria, pe 18 martie va avea loc derby-ul local, dintre Flacăra şi Dăeşti, la Horezu. În ultima etapă din sezonul regular, ”olarii” au meci în Bănie, cu Universitatea Craiova 2.

Articole Similare

Back to top button