Liga IV

Alin Dumitrescu a încropit o trupă de „meseriaşi” la Orleşti

Trupa pregătită de antrenorul-jucător Alin Dumitrescu şi-a izbutit prima victorie din noul an competiţional, Voinţa Orleşti câştigând cu 3-2 împotriva reactivatei ASA Hidroelectra Rm. Vâlcea, după ce conduseseră ostilităţile la scor de neprezentare. „I-am condus cu 3-0 pe adversari, după care jucătorul meu, Vlada, a fost eliminat de pe teren, Hidroelectra revenind în acel moment şi înscriind două goluri. Am jucat foarte bine în primul nostru meci. Sunt foarte mulţumit de devotamentul jucătorilor”, a spus Constantin Cârstina, primarul comunei Orleşti.
În tabăra opusă, oficialii au fost şi ei mulţumiţi de rezultatul primului joc, în ciuda faptului că nu au smuls nici un punct. „Ne-au lipsit de la echipă Laurenţiu Nicolaescu, Ilie Pană şi Alin Pufu, jucători cu experienţă în fotbalul mare. Oricum, obiectivul nostru în Liga a IV-a îl reprezintă formarea unei echipei omogene şi salvarea de la retrogradare”, ne-a declarat o sursă din cadrul echipei ASA Hidroelectra. (L.C.)

Articole Similare

One Comment

Lasă un răspuns

Back to top button