Fără categorieAncheta

Accidente rutiere

La data de 13 ianuarie a.c., ora 15.00, P. M. Alexandru, de 65 de ani din comuna Mălureni, jud. Argeş, a condus un autoturism pe str. Gheorghe Surdu din oraşul Brezoi, iar în dreptul unui bloc a circulat pe sensul opus de mers şi a lovit cu partea stânga faţă pe  B. Ana, de 70 de ani, din localitate, care circula în calitate de pieton pe marginea părţii carosabile. În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat la spital, unde i s-a stabilit diagnosticul de politraumatism hematom, plagă occipitală, fiind transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea.


***
La data de 13 ianuarie a.c., ora 19.40, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti au fost sesizaţi ca pe D.J. 654- B. Olăneşti s-a produs un accident de circulaţie. Din primele cercetări s-a stabilit că în data de 13 ianuarie, în jurul orei 19.10,   O. Marian, de 26 de ani, din com. Runcu a condus un autovehicul pe str. Silvicultorilor şi în dreptul unui imobil a acroşat pe minorul B. G.,de 12 ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma impactului minorul a căzut pe partea carosabilă şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu fractură tibie picior stâng. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi s-a recoltat o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
***
Pe 14 ianuarie, în jurul orei 7.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe str. Calea lui Traian. Din primele verificări, s-a stabilit faptul că B. Roxana, de 33 de ani,  din mun. Râmnicu Vâlcea a condus un  autovehicul  pe str. Calea Lui Traian, direcţia nord-sud, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens  intrând în coliziune frontală cu un autoturism, condus din sens invers de G. Flavius, de 24 de ani, din localitate. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei auto, diagnostic  contuzie toracică şi umăr stâng şi a lui M. Constantin, de 46 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pasager în cel de-al doilea autovehicul, diagnostic TCC acut minor, TCF cu excoriaţii şi traumatism toracic. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ. Cercetările vor fi continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor rutiere.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button