Liga IV

A noua remiză pentru trupa lui Anghelescu

Formaţia primarului Dan Săraru a consemnat încă un rezultat negativ în Liga a IV-a. S-a comportat sub aşteptări în partida cu Conexin Runcu, astfel că la final a fost nevoită să accepte o remiză pe teren propriu. Un rezultat de egalitate care nu ajută prea mult nici trupa lui Pantelică Anghelescu, ajunsă deja la cea de-a noua remiză din actualul sezon.

Doar Cozia Călimăneşti o mai concurează la acest capitol, având la activ opt remize. Punctul obţinut la Şirineasa a oferit totuşi încredere jucătorilor de la Conexin, cărora le-ar mai trebui, după calculele făcute de antrenorul Iulică Dincă, vreo cinci puncte pentru a evolua în Liga a IV-a şi în sezonul viitor. Despre jocul de la Şirineasa, n-ar fi prea multe de spus. A fost 0-0 la pauză, oaspeţii trecând la timonă imediat de la reluare. Făurar a deschis scorul, însă AS Şirineasa a scos un punct din această întâlnire, (scor final: 1-1), Andrei Fistogeanu marcând din 11 metri în minutul 65 al întâlnirii.

„A fost cel mai prost joc din acest campionat”

Semieşecul suferit în faţa celor de la Conexin a produs dezamăgire în rândul conducerii formaţiei AS Şirineasa, cel mai afectat pentru acest rezultat fiind primarul Dan Săraru. „Am practicat un joc ce nu merită nici un fel de comentariu. Oaspeţii au venit crezând că vor lua o căruţă de goluri de la o echipă care stă bine din punct de vedere financiar şi, în general, la toate capitolele, dar probabil şi cu o viaţă extra-sportivă bogată. Am «reuşit» să facem egal cu una dintre ultimele clasate! A fost cel mai prost meci pe care l-am făcut în acest campionat. Nu cred să mai fi avut vreodată o astfel de evoluţie. Sunt extrem de dezamăgit”, a menţionat Dan Săraru la finalul întâlnirii cu echipa din Runcu. De partea cealaltă, antrenorul formaţiei Conexin, Iulică Dincă, a apreciat că: „Am avut un arbitraj bun, iar de joc sunt parţial mulţumit. Sunt mulţumit cu un punct, dar aş fi fost şi mai mulţumit cu toate cele trei. Cred că, în aceste condiţii, ne-ar mai trebui cinci puncte pentru a nu retrograda”.

Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button