Administratie

Guvernarea electronică a judeţului prinde contur

Recent, Consiliul Judeţean a lansat prima achiziţie în cadrul proiectului „Guvernare electronică în judeţul Vâlcea prin interconectarea polilor de dezvoltare locală într-o reţea virtuală securizată”, prin publicarea în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice a documentaţiei de atribuire. Activitatea se referă la achiziţia de sisteme de calcul şi echipamente pentru realizarea unei reţele virtuale securizate care va suporta servicii de transfer de date şi imagini video, aplicaţii Internet, teleconferinţe, videoconferinţe, aplicaţii de baze de date, utilizarea în comun cu alte autorităţi publice locale a aplicaţiilor GIS şi a diverse aplicaţii de tip client-server. Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea serviciilor administraţiei publice locale din judeţul Vâlcea prin creşterea gradului de informatizare şi introducerea de noi instrumente de eficientizare a actului administrativ.

Proiectul este finanţat prin Programul Phare 2006 Fondul de modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local. Valoarea totală a proiectului este 127.198,72 euro, din care 108.118,92 finanţare Phare şi 19.079,80 euro contribuţie locală. Beneficiarul proiectului este Consiliul Judeţean, având ca parteneri Instituţia Prefectului, Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea, precum şi o serie de alte consilii locale din judeţ. Referitor la necesitatea implementării unui astfel de proiect, preşedintele CJ, Ion Cîlea a precizat că administraţia publică vâlceană a devenit din ce în e mai receptivă la progresul tehnologic, conştientizând beneficiile pe care le poate câştiga prin informatizarea proceselor şi activităţilor. Schimbarea esenţială de abordare s-a produs mai întâi la nivelul conştientizării nevoii de modernizare, fiind urmată de măsuri concrete. Alinierea administraţiei la standarde europene marchează trecerea într-o etapă superioară de dezvoltare a sectorului public vâlcean.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button