Diverse

CS Oltchim, membru al organizaţiei Women Club Association

După modelul cluburilor de handbal masculine din Europa, care în luna februarie a acestui an s-au reunit sub titulatura de GCH (Grupul Cluburilor de Handbal), a venit rândul grupărilor feminine să se asocieze într-o structura care să le reprezinte interesele în faţa organismelor internaţionale, respectiv EHF şi IHF. În acest sens, 30 de echipe feminine au fost invitate la Maria Enzersdorf (o micuţă localitate din Austria Inferioară, cu o populaţie de nici 10.000 de locuitori) pentru a înfiinţa WCA (Women Club Association). Până la urmă, din rândul cluburilor invitate au fost prezente doar 15, iar alte 9 şi-au dat acordul şi adeziunea în scris, alături de scuzele de rigoare pentru că nu au putut participa din motive obiective la şedinţa de constituire.

 La întrunirea care-a avut loc în localitatea Maria Enzersdorf Clubul Sportiv Oltchim a fost reprezentat de vicepreşedintele Nicolae Luca şi de Werner Olah, membru.
Cele 15 cluburi participante la întrunirea din Austria provin din 11 ţări, după cum urmează: Austria (Hypobank Viena), Croaţia (Podravka Koprivnica), Danemarca (FCK Copenhaga, Viborg HK), Germania (1. FC Nurnberg), Ungaria (FTC Budapesta, Dunaferr, Cornexi Alcoa), Muntenegru (Buducnost Podgorica), Norvegia (Byasen Trondheim, Larvik HK), Slovenia (Krim Ljubljana), Spania (Union Ribarroja),  Ucraina (Motor Zaporozhye) şi România (Oltchim Rm. Vâlcea).
În primul comunicat de presă al organizaţiei nou înfiinţate se precizează faptul că alte 9 grupări şi-au exprimat intenţia de a fi membre ale WCA: ETO Gyor (Ungaria), HC Leipzig (Germania), Ikast Boarding (Danemarca), Kometal Petrov (Macedonia), Lokomotiva Zagreb (Croatia), Rulmentul Braşov (România), SPR Lublin (Polonia), Lada Togliatti şi Zvezda Zvenigorod (Rusia).
Participanţii la şedinţa de constituire l-au numit în fruntea WCA pe celebrul Gunnar Prokop (Hypobank Viena), vicepreşedinţi fiind aleşi Peter Cassoe (Viborg HK) şi Predrag Boskovic (Buducnost Podgorica).
Altfel, mai trebuie spus că odată cu integrarea clubului Oltchim în acest organism, România a obţinut un loc pentru un membru al său în Comisia de Competiţii a cluburilor, care va lucra alături de Comisia de Competiţii a EHF la calendarele competiţionale ale Cupelor Europene, precum şi ale campionatelor internaţionale sau ale turneelor organizate sub egida EHF.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button