Administratie

Tetoiu ar putea avea în acest an apă şi canalizare

Primarul din Tetoiu – liberalul Gheorghe Popa şi colegii săi din Consiliul Local şi-au propus ca, în cel mai scurt timp, să încheie toate procedurile legate de organizarea licitaţiei pentru alimentarea cu apă a comunei, astfel încât, după desemnarea câştigătorului, lucrările propriu-zise să înceapă în timp util. În lista de priorităţi pe anul 2008 a aleşilor din Tetoiu, pentru care – se pare – mai puţin contează disputele dintre liderii politici şi partidele pe care le reprezintă, se află şi întocmirea documentaţiei pentru introducerea canalizării. Primarul Popa afirmă că, în acest an, va continua mult mai în forţă şi programul de asfaltări şi tratamente bituminoase pe principalele căi de acces din localitate. Alesul liberal ne-a precizat că Guvernul a alocat deja circa 7 miliarde de lei cu destinaţie clară: modernizarea drumurilor din Tetoiu. În curând, vor fi reluate lucrările de asfaltare, începând cu satul Budele – 1,5 kilometri.

Pe alţi 6 kilometri vor fi executate tratamente asfaltice, iar podul de la Solomon va fi total refăcut. În paralel, va fi continuată acţiunea de decolmatare a canalelor în satele Budele, Tetoiu, Băroiu, Măneasa şi Câmpeni. În plus, a mai adăugat primarul Gheorghe Popa, biserica din Băroiu va primi sumele necesare pentru refacerea picturii şi se va insista foarte mult pentru realizarea documentaţiei în vederea asfaltării satului Popeşti. „Este vorba de circa 10 kilometri de asfalt. Vom continua, totodată, să modernizăm şcolile. Am propus în primă faţă fonduri pentru unităţile de învăţământ din satele Ţepeşti – 6 miliarde lei, Tetoiu – 4 miliarde lei,  Şerbăneşti – 3 miliarde lei, Băroiu – 3 miliarde lei, Nenciuleşti – 3 miliarde lei. Ne-am propus să reabilităm dispensarul, pentru acest obiectiv alocând 200 milioane de lei. După cum ştiţi, avem şi o ambulanţă de anul trecut”, a menţionat edilul din Tetoiu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button