Alte sporturi

Echipele de volei de la CNMB, victorioase în deplasare

La finele săptămânii trecute, echipele de volei, feminin şi masculin, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Rm. Vâlcea au susţinut cel de-al doilea şi ultimul turneu din cadrul celei de-a doua faze a Campionatului Şcolar. Astfel, fetele antrenate de soţii Marius şi Nicoleta Mărgărit au efectuat o deplasare la Lugoj, după ce aveau să dispună şi în tur în faţa celor trei grupări prezente în grupă.. De asemenea, tot în cadrul aceluiaşi campionat, cadeţii lui Dinu Dumitraşcu au reuşit să se menţină în grafic şi au în vedere participarea la turneul semifinal. . Şi de această dată, grupa de cadete au reuşit un turneu frumos unde au înregistrat trei victorii cu scorul general de 3-0, din tot atâtea partide disputate.

Cea de-a treia partidă, cea împotriva elevelor de la Cluj a fost câştigată la scor datorită faptului că ardelencele au refuzat să se prezinte la turneu. Antrenoarea fetelor, Nicoleta Mărgărit ne-a făcut unele precizări de ansamblu asupra celor trei meciuri care nu au creat mari probleme vâlcencelor: “Ca şi imagine generală, singura problemă cu care ne-am confruntat a fost sala în care am disputat turneul, care era prevăzută cu o suprafaţă sintetică şi nu cu parchet, cum de altfel este şi indicat în această disciplină. În această grupă am pornit ca favorite, iar faptul că fetele nu au înregistrat nicio înfrângere în acest campionat certifică faptul că putem spera la o medalie la finele campionatului. În prima partidă, cea împotriva fetelor de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” – Craiova am câştigat la seturi cu scorul de 25/13; 25/22; 25/14 şi, deşi nu am avut parte de un spectacol similar ca la turneul desfăşurat pe teren propriu în Sala Capela, fetele au avut o comportare meritorie şi şi-au îndeplinit obiectivul, acela de a se clasa pe prima poziţie. Partida contra elevelor de la CSŞ Lugoj a fost, de asemenea, câştigată fără vreo emoţie cu scorul pe seturi de 25/16; 25/18; 25/23. Cea de-a treia fază a competiţiei, şi anume turneul semifinal, va avea loc în intervalul 15-19 martie, iar culoarul de acces spre următoarea etapă este mai uşor la cadete comparativ cu grupa de junioare. Grupările pe care le vom întâlni în semifinale sunt relativ accesibile: CSŞ 5 Bucureşti, LPS Botoşani, CSŞ Târgu Mureş, CSŞ Bacău şi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti. La finele actualului turneu avem cel mai bun setaveraj şi punctaj din toate ocupantele locurilor I din celelalte serii”, a declarat antrenoarea.

50 de ani de volei la Rm. Vâlcea

Înainte de reînceperea campionatelor şcolare, la finele săptămânii viitoare, va începe etapa zonală din cadrul campionatelor liceelor, competiţie sportivă paralelă cu cea a Federaţiei de volei, care, comparativ cu anii precedenţi, în actuala ediţie vor fi acceptaţi în competiţie şi sportivii legitimaţi. „Vom întâlni echipe din cinci judeţe: Dâmboviţa, Olt, Dolj, Gorj, Argeş. Anul acesta secţia de volei de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” va împlini 50 de ani la înfiinţarea sa şi ne dorim să disputăm semifinala. 2008 constituie un an de referinţă pentru voleiul vâlcean, de aceea ne dorim să facem o performanţă cât mai frumoasă”, a încheiat antrenoarea. Cele mai disputate meciuri vor cele împotriva elevelor din Craiova şi Târgovişte. La acest campionat, elevii au drept de participare doar pentru şcoala din care provin şi nu ca la echipele de club în care sunt legitimaţi sportivi ai mai multor instituţii de învăţământ.

Băieţii lui Dumitraşcu sunt în grafic

Tot la finele săptămânii trecute, cadeţii antrenaţi de Dinu Dumitraşcu au disputat la Craiova meciurile din cel de-al doilea turneu. Astfel, elevii de la CNMB au înregistrat două victorii la scor cu CSŞ Constanţa şi CSŞ 2 Bucureşti, şi o înfrângere cu 3-0 în faţa sportivilor din Craiova. „Sunt mulţumit de poziţia pe care o ocupăm la finele acestui turneu, deoarece obiectivul nostru era calificarea în faza următoare a campionatului, adică în semifinale. Aşteptăm ca pe data de 4 martie să se decidă locaţia unde va avea loc următorul turneu şi apoi sper să obţinem o calificare în finală. Vor fi şase echipe în grupă, iar primele două clasate vor merge în finală”, a precizat tehnicianul vâlcean.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button