Opinii

Înţepături constructive

Scrisoarea săptămânii

Iată că şi acele mici înţepături care apar în rândul antrenorilor, conducătorilor celor două cluburi puternice din judeţul Vâlcea, CSM şi Oltchim, aduc ceva constructiv, dacă nu neapărat în plan fotbalistic, în cel al schimbării mentalităţii, cu siguranţă. Clubul CSM a găsit de cuviinţă să lămurească pe toată lumea, într-un mod profesionist, că aici se munceşte, se obţin rezultate şi ceea ce este îmbucurător au cam dispărut acele influenţe din partea unor părinţi de a-şi impune copiii lipsiţi de talent în cadrul unei echipe. S-a tăiat în carne vie, poate ca niciodată, iar cei care nu aveau nimic în comun cu fotbalul au fost îndrumaţi să se ocupe de altceva.

Pe vremuri, numai regretatul antrenor emerit, Traian Popa, avea curajul să spună cu voce tare aceste lucruri. La meciurile şi antrenamentele dânsului, disciplina era literă de lege. De ce am făcut trimitere la aşa ceva? Am rămas uimit când un părinte care are copilul la un club cu tradiţie din ţară la nivelul copiilor şi juniorilor, mi-a povestit că antrenorul primeşte cu neruşinare atenţii din partea unor părinţi pentru a le facilita locul în echipă.
Noul val al antrenorilor din cadrul Clubului Sportiv Municipal a îndepărtat din start aceste obiceiuri mai vechi şi rezultatele nu au întârziat să apară. Copii la loturile naţionale, posibilitatea juniorilor A de a prinde un turneu final (mare grijă să nu cadă în acea euforie specifică vârstei lor) şi implicit de a forma doi, trei jucători pentru echipa mare. Antrenorii nu se mai trag de şireturi cu părinţii, atenţiile se opresc undeva la stadiul de intenţie. Locul în echipă trebuie să-l câştigi numai şi numai dacă ai valoare. Câştigând acest drept al antrenorilor de a sta cu fruntea sus în faţa părinţilor, se elimină orice fel de suspiciuni. Antrenorii care au rezultate, care formează copii de loturi naţionale, trebuie recompensaţi pe măsură pentru a exista o motivaţie în plus în munca destul de grea care o desfăşoară la nivelul copiilor şi juniorilor.
Dănuţ Omeag

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button