„Mi-ar place preşedinte de Consiliu Judeţean”

• interviu cu Anuţa Handolescu, subprefect al judeţului Vâlcea

„Nu sunt produsul feminin al lui Traian Băsescu”
Doamnă Anuţa Handolescu, ce mai faceţi de când sunteţi subprefect?
Bine fac.

Mai bine decât înainte?
Corect, da. Mult mai bine decât înainte pe plan personal.

De ce?
Pentru că sunt mai liniştită. Şi pentru că sunt mai liniştită, mă simt în sfârşit după 10-11 ani, un om care mai poate să facă câte ceva şi pentru el, şi pentru familia lui. Am făcut într-o zi o evaluare a faptul că am avut în 1996-2000 o perioadă de administraţie în care m-am chinuit să învăţ administraţie şi am trăit începutul administraţiei descentralizate în România.

A urmat perioada 2000-2004 când m-am dus în asigurări, trebuie să recunosc că m-am dus aeriană şi am depus un efort fantastic – în două-trei luni să asimilez legislaţie şi apoi să fac bani pentru firmă şi m-am trezit în sfârşitul lui 2004, începutul lui 2005, după o perioadă de politică în opoziţie, că în dorinţa de a-mi vedea de asigurări, am fost extrem de pretenţioasă şi am spus că eu nu accept nicio funcţie în administraţie decât cea de prefect, pentru că eram convinsă că nu aveam nicio şansă, în ideea în care ştiam că este dedicată liberalilor, care câştigaseră mai mult, care stăteau mai bine decât PD. Şi atunci ţineam, pe româneşte, coada pe sus. Ee, cum niciodată nu e ce-ţi doreşti ci ce-ţi dă Dumnezeu, m-am trezit prefect în condiţiile în care nici măcar nu ştiam foarte bine Legea Prefectului, nu avusesem nici măcar curiozitatea să o citesc.

Ce planuri aveţi?
Nu mai îmi fac singură planuri, pentru că am ajuns la concluzia că ori de câte ori îmi fac singură planuri, de atâtea ori Cel de Sus, sau mă rog, soarta, viaţa, îmi demonstrează că nu are nici un rost să-mi fac eu calcule, pentru că mă duce undeva unde nici n-am visat. Revenind la anul 2004, mi-am făcut planul să mă duc în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi m-am trezit în Prefectură. Nu ştiam că va trebui să ies din politică. Mă şi vedeam un soi de politician-administrator…

Dacă ştiaţi că o să trebuiască să ieşiţi din politică, mai alegeaţi funcţia de prefect?
Nu ştiu, e aburd să spun da. În general, nu întorc capul şi spun: am făcut o prostie. Nu, eu iau viaţa aşa cum e. Da, cred că acceptam, pentru că mai aveam şi naivitatea politicianului cu vână, care a câştigat alături de preşedintele României, au devenit mari polticieni, aşa, şi eram convinsă că se va schimba legea. Adică, trebuie să recunosc, nici nu am crezut că prefecţii nu vor fi politici.

Se spune că Traian Băsescu a format o întreagă generaţie de politicieni femei. Se poate spune că sunteţi un produs al lui Băsescu?
Nu. Eu nu sunt produsul feminin al lui Traian Băsescu. Mie şansa în politică nu mi-a oferit-o Traian Băsescu, ci Petre Roman.

Deci lui Petre Roman îi datoraţi…
Nu îi datorez niciunuia dintre ei. Încurajările le datorez în primul rând lui Petre Roman. Eu am intrat în politică într-o joacă. În 1992 voiam să câştig bani şi m-am angajat consilier parlamentar la unul dintre senatorii FSN-ului pe vremea aceea, fără să mă înregimentez politic. Făceam parte dintr-un partid politic al cârcotaşilor. Mergeam la toate întâlnirile pe care le organizau partidele politice, în contextul alegerilor din 1992, şi plimbam ca ziariştii, cam cum spuneţi voi acum. Candida domnul Catană, Dumnezeu să-l ierte, candida Sofianu la funcţia de primar, nu mai îmi aduc aminte, parcă un domn care se numea Presură de la liberali şi noi mergeam de la întâlnire la întâlnire. Eram o grupă de doamne care lucram în varii domenii puneam întrebările pe care le puneţi voi presa. Lucram la IELIF şi ne denumisem Partidul Cârcotaşilor. În urma unei asemenea întâlniri, domnul senator Negru, aflând cum mă cheamă, şi fiind rudă prin alianţă cu vara soţului meu, mi-a oferit posibilitatea să lucrez ca şef de cabinet. Am cunoscut pe vremea aceea FSN din interior, dar şi din exterior, pentru că nefiind membru de partid, analizai problema cu foarte multă uşurinţă. S-a rupt FSN în ramura Iliescu şi în ramura Roman, am fost în secţie de votare în februarie şi septembrie 1992, am fost în toate alegerile. Eu d-aia pot să instruiesc pe cineva cu tot ce înseamnă secţie de votare, birou electoral de judeţ, pentru că am trecut prin toate aceste etape.

Cum l-aţi cunoscut pe Petre Roman?
În 1994-1995, FSN din judeţul Vâlcea a cunoscut aşa, nişte cutremure. Pe Traian Băsescu cred că l-am cunoscut tot atunci, în 1994, când a venit la o întâlnire a FSN. Nici măcar nu i-am băgat în seamă. Trebuie să recunosc că nu am avut nicio apăsare cu nimeni. Eram cred şi foarte tânără, nu m-a interesat. A fost şi Radu Berceanu; pe el l-am cunoscut pentru că îi cunoşteam părinţii dinainte de 1990. În 1995, când s-a zdruncinat FSN în judeţul Vâlcea, a venit Berceanu şi ne-a întrebat pe vreo cinci dacă suntem în stare să reorganizăm partidul. Mă duceam la FSN pe vremea aia pentru că avea o masă de biliard şi după toate şedinţele jucam biliard cu Sami Vâlcu. Cam asta era politica pe care o făceam atunci: cu Sami Vâlcu, cu Florin Bălan, nu ştiu, parcă mai erau vreo doi. La întrebarea lui Berceanu am răspuns „da” cu elan tovărăşesc şi vom câştiga 20% la alegerile locale din 1996. Habar n-aveam cu ce se mănâncă. Ne-au invitat la Bucureşti la şedinţa de organizare a campaniei anului 1996 şi toţi spuneau că o să facă 13, 15, 19% şi noi, cinci oameni, ne întrebam cât să spunem. Sami spunea: nu putem să spun 15, hai să spunem 16, şi tot creşteau procentele noastre pas cu pas. Coordonatorul campaniei la momentul acela era Traian Băsescu, care nu vă imaginaţi că ne băga pe noi în seamă, Vâlcea eram aşa un judeţ pătat, pentru că se stricase organizaţia, existau probleme… Şi ne-am apucat de campanie. L-am întâlnit pe Petre Roman pentru prima dată într-un mod direct, la o lună şi ceva, la Slatina. Pentru că la ora aceea FSN nu avea nici măcar un candidat, văzând ei cum ne mişcăm, undeva în luna martie 1996, pe mine şi pe Sami Vâlcu ne-au chemat la Bucureşti şi mie mi-au spus că din punctul lor de vedere ar trebui să candidez la funcţia de primar. Mi-a venit să plec undeva pe câmpii. Le-am spus: domnilor, nu se poate, Vâlcea, prim-secretar, mă mănâncă pe pâine cu unt. Mi-au spus: atunci vă găsiţi candidat la funcţia de primar. Aşa l-am găsit, împreună cu domnul Petre Stăvăroiu, cu Sami Vâlcu, pe Mircia Gutău. Ne-am întâlnit la domnul Stăvăroiu în martie 1996 şi aşa s-a înscris domnul Mircia Gutău în PD. Aşa am ajuns, încurajată de Petre Roman, în campania electorală de prezidenţiale. Dânsul a încercat să mă convingă să candidez la funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Vâlcea şi am refuzat, pentru că am spus că nu este normal pentru o femeie. În aprilie 1996, Traian Băsescu şi-a dat demisia din Parlament, punându-se la dispoziţia justiţiei, şi atunci s-a ocupat de organizaţiile teritoriale. Trebuie să recunosc că a fost persoana care m-a încurajat să candidez pentru birourile permanente naţionale. Dânsul face nişte afirmaţii care mie mi se par pertinente. Trăieşte într-o casă plină cu femei; când trăieşti cu trei femei, te influenţează foarte mult. Când o femeie se angajează să facă ceva, nu găseşte scuze. Eu am luat bani la primărie pe vremea când Traian Băsescu era ministrul Transporturilor şi am fost verificată de Curtea de Conturi. Nu am avut nici măcar o problemuţă. Mai are un principiu preşedintele: femeile sunt suficient de fricoase ca să nu se bage în măgării de afaceri. Şi cred că este adevărat. Femeile pot să stea cu borcanul de miere lângă ele fără să bage degetele sau linguriţa, în schimb pentru voi bărbaţii tot mai există o tentaţie. Fie mierea, fie albinuţa, ceva vă tentează. Dacă nu vă tentează mierea, vă tentează albina care se învârte în jurul mierii sau care este atrasă de miere şi tot puneţi degetul.

„Cele care au pus ochii pe domnul Handolescu, să-i întoarcă”

S-a speculat mult pe seama relaţiei dumneavoastră cu Petre Roman…

M-ai mai întrebat despre Traian Băsescu. O fi făcut şi Petre Roman vreo pasiune pentru mine. N-a ieşit. Nu, îmi pare rău, nici Petre Roman n-a făcut o pasiune pentru mine. Din nefericire pentru mine nu mă pot trece pe lista…

Dar de ce au apărut zvonurile ăstea despre dumneavoastră?
Pentru că în oraşul ăsta este o problemă. Problema este cam aşa: domne, dacă nu fură, dacă n-are o relaţie extraconjugală cu o persoană cunoscută din Vâlcea, dacă nu iese în evidenţă în Vâlcea, dacă nu pleacă destul de des la Bucureşti, domnule, nu se poate, e om. Dacă e om, trebuie să aibă şi ea pe cineva! Arată prea bine, nicio femeie nu se chinuie să arate la 48-49 de ani foarte bine decât dacă are o relaţie extraconjugală, pentru că asta este teoria oraşului. Când oraşul nu are ce Dumnezeu să facă, face lucrul acesta. (…) La modul foarte onest, nu mă deranjează vreun comentariu. Ceea ce îmi place în schimb, este că s-a sesizat că pe mine nu mă deranjează, şi nici pe Mihai, că se comentează la adresa mea. Şi atunci, lumea a început să comenteze la adresa lui, dacă tot nu-i deranjează că se comentează la adresa ei. Şi atunci m-am trezit într-o bună zi, compătimită de o grămadă de lume: ce face Mihai, ce se întâmplă cu Mihai. Nu pricepeam ce e cu întrebările astea.

Aşa e, acum vreo câteva săptămâni apăruse zvonul că divorţează soţul dumneavoastră…
Da, a venit o prietenă, Marielena Dubinciuc, mi-a pus enervată un ziar pe masă şi mi-a spus: uită-te aicea ce scriu nesimţiţi. Am zis, John e plecat la Bucureşti, hai să-l sunăm să-i spunem cum îl face presa. Pe soţul meu l-a deranjat acest tip de comentariu la adresa lui. Ei, ca să stea toată lumea liniştită, am aflat şi de unde, şi cine a lansat zvonul, dar zău că nici nu mă frământă genul acesta de persoane. S-a discutat la persoane publice, în birouri, adică birouri în care se bârfeşte: cine se culcă, cu cine, de ce. Nu ştiu, pe mine nu mă frământă poveştile de genul acesta, motiv pentru care să stea liniştiţi: nu mă lasă Handolescu şi nici eu pe el. Aşa că cele care au pus ochii pe domnul Handolescu să-i întoarcă, cei care au pus ochii pe mine şi au sperat că mă lasă domnul Handolescu, să renunţe, pentru că dacă nu l-am lăsat eu pe Handolescu pentru Petre Roman şi Traian Băsescu, vă imaginaţi că-l las pentru cineva din Râmnicu Vâlcea?

Aveţi probleme de genul acesta, îl sună fanele?
Eu m-aş bucura, pentru că un bărbat la vârsta lui, de 50 de ani, s-ar simţi destul de bine să fie căutat.

„Nici dacă l-aş găsi cineva pe Handolescu cu o domnişoară tânără, frumoasă în pat, nu m-ar deranja”

Să nu-i daţi idei!
Nu, să ştii că nu. În momentul în care ai o căsnicie de 25 de ani în care nu te-a interesat şi în care de la venitul meu în Vâlcea – eu am fost privită mult mai liberă în comportament… Mie nici pe vremea lui Ceauşescu nu mi-a fost jenă să intru într-un bar de una singură, pentru că am fost educată aşa, să beau o cafea, să mă duc cu o prietenă la un restaurant. Pe mine aşa m-a cunoscut Handolescu, nu m-a cunoscut măicuţa ieşită din mănăstire care a venit la Râmnicu Vâlcea şi şi-a ridicat dintr-o dată vălul. Eu am fost crescută în Ardeal; acolo femeile merg împreună la o cafea, la un restaurant. (…) Am trăit momente în care am suferit de bârfă; am trăit momente în care m-am dus acasă şi i-am spus soţului meu, am înjurat de sus până jos toată Oltenia, de la comportament, de la ţinută, de la… Orice se comenta. Este o manie a comentatului. Până când m-am imunizat. După ce m-am imunizat, cred că nici dacă l-aş găsi cineva pe Handolescu cu o domnişoară tânără, frumoasă în pat, nu m-ar deranja. Ajungi la o vârstă la care conştientizezi că fiecare dintre noi are o singură viaţă.

Deci i-aţi da voie să greşească o dată?
Da, atâta timp… Singur că da! Pentru mine, soţul meu greşeşte în momentul în care se poartă foarte urât cu mine, cu familia mea, cu familia lui, când cheltuie banii, ia banii din casă.

Foarte interesant. Nu v-ar deranja?
Mă, la 50 de ani să te deranjeze aşa ceva, se numeşte prostie.

Se ştie că sunteţi o femeie care arată bine. Aţi stârnit o grămadă de pasiuni… Aţi primit telefoane, la ore târzii, cadouri?
Nu, la modul foarte onest. Din nefericire… Sub cuvânt de onoare, nu. La un moment dat ştii că am suferit pentru aşa ceva?

De ce?
Am zis: mă, toate femeile se simt curtate, toate femeile au sentimentul că atunci când li se dă o floare, când li se oferă un cadou, că se fac pentru ele. Eu am intrat în viaţa publică destul de devreme şi cred că m-am acrit, în ghilimele fie spus. Pentru că văd în fiecare floare, cadou sau atenţie, o parte ascunsă. Am devenit paranoică: nu văd atenţia dată unei femei, ci atenţia dată funcţiei, şi atunci mi se acreşte şi zic: ia mai lasă-mă nene. Nici nu sunt genul care să fac pasiuni, adică să fiu o tipă pasională. Poate pentru că nu m-am măritat foarte devreme, m-am măritat la 24 de ani, poate pentru că în studenţia mea, până în anul 5 când m-am măritat, am avut prieteni. Nu am deschis ochii să spun: Mihai Handolescu a fost primul meu prieten. Primul meu prieten, să nu înţelegeţi prietenia pe care o înţelegeţi voi acum. Pe vremea noastră, sexul era povestea aia de final. Relaţii de prietenie am avut fiecare dintre noi. Eu l-am cunoscut pe domnul Handolescu pe vremea când era prieten cu o fată din Călimăneşti iar eu eram prietenă cu un coleg de an. Ne-am cunoscut la un coleg de-al soţului meu, care era prieten cu prietenul meu din facultate şi bun prieten cu Mihai. Era în anul II de facultate, noi ne-am împrietenit în anul IV. Am stat în acelaşi complex universitar, nu am făcut pasiunile de genul „vai de mine, ne-a dat pe spate”… A fost o relaţie de prietenie, de doi ani şi ceva, până când am ajuns să trecem de relaţia de prietenie. (…)

Politica votului uninominal

Trecând la perioada în care aţi fost prefect, sunteţi dezamăgită de felul în care aţi fost schimbată?
Nu, m-am aşteptat. E o caracteristică a vieţii politice a României şi în aceste condiţii nu am înghiţit niciodată pe cineva care se victimizează.

Doriţi să reintraţi în viaţa politică?
Nu ştiu, este o decizie pe care probabil o voi lua în funcţie de ce-mi oferă viaţa. Dacă mă întrebaţi, cred că aş avea curajul, nu neapărat să mă întorc în politică, ci să revin într-o altă formă de politică: în politica votului uninominal. În politica de liste, nu.

Este evident că România nu este pregătită pentru prefecţi şi subprefecţi apolitici…
Clasa politică are nevoie de unul la înaintare, dar căruia să-i dai şi în cap.

În aceste condiţii, merită să rămâneţi înalt funcţionar public?
Da, pentru că eu cred că este nevoie de aşa ceva, şi atâta timp cât cred, o fac până la capăt. Repet, nu mă interesează borcanul de miere şi d-asta spun din nou că m-aş întoarce în politică pe votul uninominal. Când te duci la votul pe liste câştigul este al nostru, al tuturor, şi un „no name”, care niciodată nu a avut curajul să iasă pe un vot uninominal, are curajul să-ţi ordone. Îmi pare rău, nu mai accept liderii politici care nu au curajul să iasă ei la candidaturi pe votul uninominal. Deci, n-aş putea să mă întorc într-un partid politic în care ne alegem şeful, să fie un băiat bun, să fie o fată bună, dar care să nu fi luat testul electoratului niciodată.

Ce v-ar place „să vă faceţi” când va fi votul uninominal? Deputat, senator…
Nu-mi place deputat sau senator. Trebuie să recunosc că mi-ar place preşedinte de Consiliu Judeţean, aş fi ipocrită să spun că nu. Nu mi-ar place vicepreşedinte de Consiliu Judeţean. Dar preşedinte de CJ ales prin vot uninominal (…). Nu mezaplasul din 2004…

Nu are nicio legătură cu neînţelegerile cu Dumitru Buşe?
Nu. Aa, anul 2004 mi-a dat o lecţie când un partid petit-petit, aproape nimic, a dat preşedinţia CJ, prin ce? Prin pierderea onestităţii faţă de mine a unor oameni şi a cuvântului spus. Eu n-aş mai avea încredere să dau mâna cu un bărbat care face aşa ceva.

Asta e discriminare sexuală pe faţă!
Sigur că da, vă discriminez. Mi s-a demonstrat că nişte bărbaţi care au semnat nişte hârtii au fost în stare să-şi retragă cuvântul. Sunt persoane cu care viaţa te obligă să lucrezi, dar asta nu înseamnă că trebuie să am încredere şi să fiu extaziată. Pentru mine sunt nişte persoane care au o etichetă. Bună, rea, nu contează.

Credeţi că Vâlcea are nevoie de o femeie la conducerea CJ?
Da, mie sondajele pe care le-am văzut şi care sunt foarte corect făcute pentru că ştiu de cine sunt făcute şi pe care le-am văzut doar eu, îmi arată că Vâlcea, şi mai ales cea rurală, este pregătită pentru o femeie la preşedinţia CJ. Trebuie să recunosc că nu mă poziţionez pe locul I, mă poziţionez pe locul II, dar mă poziţionez super bine!

După cine?
Ei, acum n-o să dezvălui rezultatele sondajului de opinie!

Domnul Cîlea?
Da, domnul Cîlea. După mine e Frâncu… Atât.

S-au schimbat raporturile cu domnul Renga?
Nu. Comentăm viaţa politică la fel ca înainte, de pe margine. Am fost una dintre puţinele echipe din prefecturi care n-au avut scandaluri, care nu şi-au dat la picioare. Şi dacă voiam, puteam.

Dacă nu era PNL la guvernare, tot aşa gândeaţi?
Eu ţi-am spus despre oameni. Eu nu am nicio problemă cu PNL.

Dumneavoastră nu, dar poate că are PNL ceva cu dumneavoastră…
De ce, le place prea mult de mine, au făcut vreunii dintre ei vreo pasiune şi eu nu ştiu? Sau le e frică că mă suspend şi eu ca alţi prefecţi pe care vor să-i suspende şi candidez la uninominal? S-ar putea să fac chestia asta, de ce să n-o fac dacă va fi dat tonul naţional. Poate că mă trezesc într-o dimineaţă şi îmi spune bărbatul meu: John, uite ce bine ar fi să candidezi la aşa ceva şi eu să spun: da, să ştii că ai dreptate!

Ascultaţi sfaturile soţului dumneavoastră când luaţi decizii de acest gen?
În primul rând de sfaturile lui Mihai. Este singura persoană care este prima întrebată, ultima întrebată iar părerea lui contează în procent de peste 50%.

Vizită în SUA

Acum, ce planuri aveţi?
Mă pregătesc să-mi iau viză pentru Statele Unite. Aş vrea să plec 10 zile. Soţul meu a tras concluzia că îmbătrânim şi că ar fi cazul să facem o vizită. El şi-a dorit să vedem Statele Unite, New Zork şi Washington, pentru că este perioada când se găsesc bilete de avion ieftine, pentru că are relaţii la tot felul de agenţii de turism. Probabil că plecăm la începutul lunii martie.

După trei ani în funcţia de prefect, vă simţiţi mai bogată?
Depinde ce înţelegi prin asta. Că nu aruncăm banii, asta e cu totul şi cu totul altceva. Dar de văzut lumea, am văzut-o. Nu aruncăm banii pe bijuuri, pe maşini, pe terenuri. Nu cred că ar avea rost, pentru că noi nu avem copii, nici măcar nepoţi. Avem casă şi la Vaideeni, şi la Baia Mare.

„Nu poţi spune că nu te realizezi fără un copil”

De ce nu înfiaţi un copil?
Mi-am pus întrebarea asta în 1991-1992. I-am spus soţului meu cam aşa: Mihai, ce-ar fi dacă ne-am duce şi noi să înfiem un copil? El a zis: John, eu n-am nimic împotrivă să înfiezi un copil, dar să ştii că eu nu m-am însurat să-mi spună nevasta că nu putem să mergem nu ştiu unde, că nu putem face nu ştiu ce pentru că acel copil trebuie să aibă un anumit program. Am mai avut o discuţie pe această temă şi mi-a spus: dar de ce insişti atât de mult? Ţii neapărat, eşti foarte tentată? Nu, dar trebuie să recunosc că nici eu nu am fost extraordinar de tentată. Dar uite, mama, mama de la Vaideeni… Dar lasă-le pe ele să-şi facă viaţa lor şi noi ne facem viaţa noastră. Noi suntem extraordinar de apropiaţi de copii. Am în birou două sau trei poze cu copiii botezaţi de mine. Cei care sunt în cercul nostru apropiat ştiu ce înseamnă un fin pentru noi. Avem unul care este pasiunea vieţii noastre în acest moment, care a învăţat toate înjurăturile posibile, avem acasă un perete scris cu pixul de el! Nu poţi spune că nu te realizezi fără un copil. M-am realizat profesional. Probabil că nu pot spune că m-aş fi realizat dacă aveam un copil, poate nu intram în politică, în administraţie. Trebuie să spun că nu simţim lipsa unui copil în viaţa noastră pentru că am avut mereu un copil în preajmă.
Octavian HERŢA
Eduard DULĂCIOIU