Diverse

Cum au petrecut fetele din arbitrajul vâlcean sărbătorile de iarnă?

• Distracţie la maxim, între Amsterdam şi tradiţii populare

În fotbalul vâlcean îşi fac loc tot mai multe reprezentante de sex feminin, iar lipsa unei echipe de fotbal-fete angrenată în competiţiile oficiale face ca, deocamdată, arbitrajul să fie cel care sare din tipare. Pe lista arbitrelor din Vâlcea se află, în ordine alfabetică, 10 tinere: Carmen Alexie, Ana-Maria Bălaşa, Ionela Magdalena Bălaşa, Ramona Bălteanu, Raluca Ceauşu, Nadia Ducu, Ramona Marina Eghet, Roxana Glăvan, Alexandra Elena Mocanu, Adelima Maria Nistor, Anca Maria Popescu şi Simona Maria Sima. Unele dintre ele au avut plăcerea de a ne spune cum au petrecut sărbătorile de iarnă, respectiv Crăciunul anului 2007 şi Anul Nou 2008.

Surorile Bălaşa s-au bucurat de zăpadă

Cu modestie, Ionela – La Mulţi Ani cu ocazia onomasticii! – ne-a spus iniţial că sărbătorile n-au reprezentat ceva special. Crăciunul l-a sărbătorit în spiritul tradiţiilor populare specifice localităţii Muereasca, acolo unde Ionela şi Ana-Maria au fost alături de familie la o reunire acelor „ce mai sunt în viaţă şi în ţară”, după cum ni s-a exprimat. Revelionul a fost petrecut în Râmnicu Vâlcea, acasă, alături tot de familie, iar în prima zi a acestui an fetele şi-au vizitat rudele de la Berbeşti unde s-au bucurat din plin de o zăpadă ca-n poveşti. „Asta mi-a plăcut cel mai mult!” – a spus Ionela şi chiar ne-a pus la dispoziţie câteva imagini foto surprinse în zonă. Un alt aspect ce merită subliniat ar fi acela că Ana-Maria şi Ionela au profitat din plin de mini-vacanţa de sărbători pentru a învăţa şi pentru a se pregăti de examenul pentru categoria a II-a. Ana a avut mai mult timp pentru că sora ei a fost nevoită să chiar şi în ultima zi a anului trecut. Chiar dacă amândouă spun că au intrat în arbitraj doar de plăcere, ca un simplu hobby, se vede treaba că tratează şi acest domeniu al activităţii lor cu maximă seriozitate şi îşi doresc să aibă succes. Le dorim din plin!

Revelion cu repetiţie la Amsterdam

Raluca Ceauşu este arbitra cu cea mai fulminantă ascensiune în domeniu, în ultimii ani. Pentru că la vară va susţine o serie de examene şi master-ul, a preferat să întrerupă activitatea de arbitru pentru o scurtă perioadă de timp. Din vară promite să revină cu forţe noi, proaspete, şi îşi doreşte ca în scurt timp să ajungă prima arbitră din Vâlcea care să oficieze în Liga I. Despre petrecerile de sărbători, Raluca are ce povesti. Crăciunul l-a făcut în familie iar seara a petrecut cu un grup de prieteni. Amintirile de neuitat vor rămâne, însă, cele de Revelion. Cumpăna dintre ani a fost trecută la Amsterdam, în Olanda. „Am fost plecată cu un grup de prieteni şi am petrecut la Amsterdam un Revelion de vis. Nu-mi închipuiam cât de frumos poate să fie. Practic am sărbătorit de două ori miezul nopţii: prima dată după ora României, când cei din ţară au intrat în 2008, apoi şi atunci când localnicii au ajuns la numărătoarea inversă a trecerii dintre ani. A fost superb!” – a spus Raluca şi ne-a oferit câteva imagini surprinse la Amsterdam.

Ramona s-a distrat la Băbeni şi la Sibiu

Vacanţa de sărbători a fost ocazia potrivită pentru Ramona Bălteanu de a veni pe acasă, ea fiind studentă în Sibiu. A petrecut sărbătorile la Băbeni, alături de familie. „Mi-a plăcut, nu pot spune că a fost ceva deosebit, anume, dar aerul specific sărbătorilor şi tradiţiile m-au făcut să mă simt bine alături de cei dragi. Pentru petrecerea Revelionului am plecat la Sibiu, acolo unde a fost excelent. Am petrecut cu mai mulţi prieteni la restaurantul unui hotel de lux din Sibiu. Mi-au rămas o serie de amintiri plăcute, iar la miezul nopţii am văzut focurile de artificii din Sibiu. Ceva de vis… s-a spus deja la TV că au fost poate cele mai frumoase foscuri de artificii din România!” – a spus Ramona, ea aflându-se deja la Sibiu pentru a intra în focurile unei noi sesiuni de examene.

Carmen şi Nadia au fost alături de familie

Pentru Carmen Alexie sărbătorile au fost foarte frumoase, spune ea, chiar dacă „n-au ieşit din tipare”. Ea a spus că s-a simţit excelent alături de familie, sărbătorind în Râmnicu Vâlcea cu toţi cei dragi pe lângă ea. Nadia Ducu n-a stat acasă, dar a fost tot cu familia. „Ne-am dus undeva la munte, într-o locaţie superbă şi m-am distrat mai bine ca niciodată şi de Crăciun şi de Revelion. Mi-a plăcut că s-au păstrat tradiţiile şi i-am avut alături pe toţi cei dragi din familie!” – a spus Nadia.
Florin Mănoiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button