Diverse

Direcţia Agricolă vrea să-şi facă echipă de fotbal

În ultima perioadă fotbalul a început să facă „victime” în toate domeniile, dând dovadă că nu degeaba a fost numit sportul-rege. Atraşi de mirajul acestui fenomen, dar şi de nevoia de mişcare, tot mai mulţi dintre „oamenii din spatele birourilor” au început să coboare şi pe terenul de fotbal. În această categorie sunt aproape de a se încadra şi cei de la Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Vâlcea, care de curând şi-au exprimat dorinţa de a înfiinţa o asociaţie sportivă. Directorul executiv al acestei instituţii, Vasile Predică, ne-a confirmat existenţa acestei idei care ar putea deveni realitate chiar în acest an. În opinia acestuia, orice activitate recreativă este binevenită pentru salariaţii Direcţiei de Agricultură şi nu numai, aşa că nu este exclus faptul ca, pe lângă o echipă de fotbal, în cadrul asociaţiei să mai fiinţeze şi alte ramuri sportive.

Toate vor fi realizate în funcţie de bugetul pe care-l vor avea la dispoziţie. Oricum, cheltuielile nu se preconizează a fi foarte mari, atâta timp cât conducerea DADR nu doreşte să practice sport de performanţă, ci doar să formeze o echipă de amatori. Nici rezultatele nu contează, aşa că, pentru a căpăta experienţă în fotbalul organizat, este posibil ca încă din retur să avem în campionatul de la „Onoare”, cel al Ligii a V-a, o nouă echipă care să reprezinte Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a judeţului Vâlcea. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button