Politica

PSD face sondaje de opinie în localităţile judeţului

Succesul înregistrat de PSD Vâlcea la alegerile europarlamentare a făcut ca foarte multe personalităţi să solicite înscrierea în partid. Potrivit vicepreşedintelui organizaţiei judeţene, Ştefan Prală, numai în ultimele două săptămâni a fost contactat de foarte mulţi cetăţeni din localităţile de care a răspuns la europarlamentare, aceştia manifestându-şi dorinţa de a se înscrie în PSD. Mai mult decât atât, organizaţii întregi ale unor partide care nu au făcut pragul electoral, au trecut la PSD. În perioada imediat următoare, pesediştii vâlceni îşi vor concentra atenţia asupra efectuării unor sondaje de opinie în localităţile judeţului, în vederea desemnării celor mai buni candidaţi pentru alegerile locale de anul viitor.

„Suntem în căutarea celor mai potriviţi oameni care vor candida pentru funcţiile de primar, viceprimar şi consilier local. Avem deja opiniile formare în bună măsură, însă acum se cristalizează. Vor fi făcute sondaje de opinie pentru a vedea care candidaţi stau cel mai bine. Este de remarcat faptul că foarte mulţi primari s-au profesionalizat în administraţia publică locală. Ei şi-au dat seama că pe lângă imagine, extrem de importantă este şi competenţa”, ne-a declarat Ştefan Prală.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button