Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Vestea că AJF Vâlcea a ajuns în pragul falimentului i-a luat în surprindere pe unii oameni de fotbal, însă au existat şi unele persoane care se aşteptau la aşa ceva. „Este normală situaţia jalnică în care-a ajuns AJF-ul acum. Păi aţi văzut ce lucrări ample de renovare şi-a făcut Pintilie la casa din Goranu? Într-un singur an şi-a mai ridicat un etaj! De unde credeţi că a avut bani?”, s-a exprimat unul dintre cârcotaşi sub protecţia anonimatului. Din câte se pare, banii ar proveni şi din diferitele comisioane pe care Pintilie le-ar fi încasat de la firma Zeus (se zice că ar fi vorba chiar de câteva zeci de milioane de lei vechi), cea care aprovizionează echipele de fotbal din Vâlcea cu echipamente sportive.

• În această iarnă, mai toate grupările din Liga a IV-a anunţă mişcări spectaculoase pe piaţa transferurilor. Dintre cele cu adevărat demne de luat în seamă merită amintite deocamdată posibila despărţire a portarului Alin Udeanu la Hidroelectra, acesta urmând a fi legitimat la CSM Drăgăşani. Tot astfel, Alin Bunescu – „Vrăjeală” – este tentat să se alăture bunului său prieten Laurenţiu Cherăscu – „Pendy” la Topologul N. Bălcescu.

• Antrenorul unei echipe de Liga a IV-a vrea să-l compromită pe portarul de rezervă pe care-l are la dispoziţie pe motiv că e prieten cu ziariştii. De aceea la meciurile pe care le pierde prin „grija” unor jucători din teren ce sunt „pe invers”, în poartă apare rezerva de portar. Apoi i se pune-n „cârcă” eşecul…

• FC Govora caută antrenor, dar este dezamăgită de faptul că toţi cei care şi-au oferit serviciile au venit întâi cu pretenţii, fără a aştepta să se vadă ce rezultate au.

• Antrenorul recent instalat la cârma unei echipe de Liga a V-a merge pe la jucătorii unor echipe din Liga a IV-a şi le promite marea cu sarea pentru a se transfera în iarnă de la un club la celălalt. Promisiunile sale nu sunt, însă, acoperite de susţinerea financiară necesară.

• Ziaristul din Băbeni, care-l mai critică din când în când pe şeful AJF Vâlcea, a decis să se retragă definitiv din fotbal şi de teamă ca nu cumva echipa la care ar fi el să aibă de suferit de pe urma răzbunării oficialilor fotbalului judeţean.

• Un jucător aflat în stare de suspendare a evoluat sâmbătă într-un meci de Liga a IV-a. Observatorul s-a făcut că nu-l vede, deşi îl cunoaşte. Adversarii nu ştiau că acesta e pe fals, n-au verificat raportul de arbitraj, aşa că nu s-a făcut contestaţie.

• După înfrângerea „tricolorelor” în faţa Ungariei, au apărut diverse speculaţii menite să scuze jocul mai puţin reuşit din repriza secundă. Astfel, conform celor vehiculate în culise, eşecul are o „miză” dublă: Ungaria a fost trimisă practic în „gura lupului” – Franţa, în timp ce România, dacă va învinge Germania în ultimul meci din Grupa Principală M2, ar urma să joace împotriva Angolei pentru calificarea în semifinalele Campionatului Mondial.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button