Politica

Povestea şpăgii

Nici plăcile din gurile vâlcenilor nu mai mişcă în judeţul ăsta fără „preţioasele” indicaţii ale lui Frâncu, liderul PNL, nu pesedistul, nici actorul de filme nerecomandate minorilor. Nimeni nu mai mişcă în faţa lui şi toţi se tem de el ca popa de dracu’. Normal, Frâncu este cel mai bun, cel mai tare, the best of all. Atât de bun este încât, zilele trecute, pentru că nimeni nu-l mai ridica în slăvi, a început să se laude singur pentru istovitoarea muncă pe care o depune în folosul judeţului, pentru valurile de fonduri pe care le aduce de la Guvern. Şi nimeni nu a sesizat acest aspect. Departe de noi gândul să-i contestăm meritele pentru atragerea mărunţişului de la Guvern.

Din contră, credem că, pentru asemenea isprăvi, Frâncu merita ceva în schimb. Bine, a obţinut control aproape absolut la fonduri şi drept de veto pentru orice angajare la stat, în orice instituţie publică, de la femeia de serviciu până la director. Culmea, Frâncu se plânge adesea că nu a scos nici un cocar din angajări. Poate nu direct, dar ia să aruncăm noi puţin o privire în curtea unor instituţii unde au fost puşi şi menţinuţi în funcţii nişte incompetenţi, apropiaţi ai lui Frâncu. Haideţi să dăm o raită pe la APIA şi să vedem cum a ajuns nea’ Haralambiade mare şef şi prin ce s-a remarcat ulterior. Sau haideţi să zicem vreo două despre celebra agendă a lui Hari, în care găsim nume de liberali, concursuri de angajare aranjate şi sumele care au împânzit câteva buzunare de penelişti cu şoriciul gros. Agenda se află, din păcate, la DNA Piteşti şi probabil ne va fi aproape imposibil să o tragem la xerox, cel puţin până PSD sau PD vor veni la guvernare.           E.D.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button