Politica

Democraţii nu-l mai vor pe primarul din Băbeni

• acesta are probleme de comunicare cu organizaţia locală de partid

Primarul democrat al oraşului Băbeni, Ion Bărbuş a ieşit definitiv din graţiile organizaţiei locale, dar şi ale celei judeţene. Primarul este acuzat de colegii săi că este incapabil de realizeze o comunicare eficientă. „La Băbeni avem o situaţie mai delicată. Organizaţia e nemulţumită de activitatea primarului. Cei care l-au susţinut foarte puternic pe primar să vină în PD sunt şi ei decepţionaţi. Nu există comunicare între domnul Bărbuş şi organizaţie. Trebuie făcut ceva în perioada următoare, mai ales în privinţa candidatului de primar. Nu am vrea să ne afectăm imaginea în rândul cetăţenilor din Băbeni, întrucât ne-am creat greu un bazin electoral şi ar fi păcat, pentru că nu am avut niciodată mai puţin de 5 consilieri locali, să ratăm ţintele propuse.

Colaborăm foarte greu cu domnul primar. Dacă alţi primari ne caută să-l ajutăm, nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu Băbeniul. Domnul primar are un stil de lucru aparte, pe care nu îl înţelegem. El e băiat bun, cinstit, un bun profesionist în medicină veterinară, ajută oamenii. Nu acelaşi lucru se poate spune în ceea ce priveşte administraţia locală, unde e altceva. Acolo trebuie să pui oamenii la treabă, să faci proiecte, să ştii ce vrei. În rest, lucrurile vin de la sine”, ne-a declarat vicepreşedintele organizaţiei judeţene a PD, Samoil Vâlcu.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button