Politica

Bârfe mai MULT sau mai PUŢIN adevărate

• Dumitru Persu nu ştie cum să scape de vreo două tone de mere, pe care le-a cules de pe proprietăţile sale din Măldărăşti. Omul a dat la peşte inclusiv cu directorul Oltchim, căruia i-a propus o afacere pentru fabrica de conserve de la Râureni. Acesta din urmă a refuzat politicos superoferta pesedistului, chiar dacă Persu l-a asigurat că merele sale sunt ecologice. Până la urmă, secretarul executiv al PSD Vâlcea a rămas cu merele-n traistă…

• Gigi Matei pare să se gândească tot mai serios la o înscriere într-un alt partid, dat fiind faptul că a fost tras pe linie moartă de PSD. Nu este exclus să-l vedem pe Matei coleg cu Mitică Cumpănaşu în PC.

• Sediul CNSLR Frăţia, filiala Vâlcea a fost spart săptămâna trecută de un vagabond. În doar câteva ore făptaşul a fost prins de poliţişti, spre satisfacţia lui Constantin Pârvu.

• Aurică masonul trage sfori pentru a se pune cât mai bine cu conducerea centrală a PSD. Omul mai vrea un mandat de deputat, nu de alta, dar încă nu şi-a făcut plinul. Din ceea ce ştim noi, comunistul nu e prea agreat de Mircea Geoană, care se pare că a şi recomandat conducerii filialei judeţene să-l tragă pe linie moartă.

• Într-un sondaj comandat recent de un partid politic, sunt menţionate numele unor politicieni reprezentativi pentru partidele din care fac parte. Dacă PSD, PNL şi PD sunt reprezentate de cel puţin doi lideri, PC apare cu un singur nume: Dumitru Buşe. Nu de alta, dar cu excepţia sa nimeni nu pare a se bucura de notorietate.

• Şi dacă tot vorbim de notorietate şi conservatori – două noţiuni care nu prea se lipesc una de alta, trebuie să spunem faptul că tânărul Victor Popescu are şanse din ce în ce mai mari să evolueze pe scena politică vâlceană. Chiar şi şeful său, Dumitru Buşe a remarcat faptul că Victor se descurcă foarte bine în apariţiile televizate. Buşe s-a exprimat chiar în anumite medii că regretă că nu l-a promovat mai devreme pe acesta…   

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button