Liga IV

Govorenii nu reuşesc să iasă din colaps

• Dinamo Rm. Vâlcea a fost acum „naşul” lor

Chiar dacă o îmbunătăţire a jocului s-a făcut vizibilă, la nivel de rezultate gruparea pregătită acum de Marian Leţa stă la fel de rău. Cum spuneam şi în ediţia trecută a publicaţiei noastre, băieţii din staţiune au reuşit să schimbe ceva faţă de perioada precedentă, însă nu suficient încât să poată lua şi puncte. Adversarele au început totuşi să-i ia mai mult în seamă. Ar fi fost poate un sfârşit bun de campionat pentru ei, dacă programul i-ar fi avantajat. Însă, în condiţiile în care întâlnesc în acest final echipe cu un blazon de respectat, e greu de crezut că-şi mai pot îmbunătăţi în vreun fel situaţia. În ultima rundă de Liga a IV-a govorenii au pierdut cu scorul de 2-0 în faţa dinamoviştilor lui Laurenţiu Mustăţea.

Chiar dacă relaţiile dintre cele două tabere sunt de prietenie, pe teren acest lucru nu a contat. Mustăţea ar fi vrut să-şi ajute prietenul, pe Raul Cîrstoiu, cel care s-a implicat de curând în susţinerea echipei din staţiune, însă a preferat să nu facă vreun compromis. Mai mult decât o întâlnire între prieteni, FC Govora – Dinamo Rm. Vâlcea a reprezentat şi duelul fraţilor Buga. Ilie, fundaşul, i-a părăsit de curând pe „alb-roşii”, optând pentru echipa din staţiune, în timp ce atacantul familiei Buga, Mihai, a rămas alături de Laurenţiu Mustăţea. Totodată şi Mădălin Tîrş juca împotriva uneia dintre fostele echipe. Astfel, au existat oarecare ambiţii, însă nu la modul de a se recurge la durităţi. A fost un meci liniştit. Doar antrenorul gazdelor, Marian Leţa a mai tensionat atmosfera, fiind chiar trimis de arbitru în tribună datorită reacţiilor sale. Băieţii săi au încercat să obţină mai mult de la acest meci, dar n-au reuşit. Au fost înfrânţi chiar de Mihai Buga, care a marcat ambele goluri ale partidei. Unul în prima repriză, celălalt în a doua care au făcut ca meciul să se încheie la scorul de 2-0 în favoarea „câinilor roşii”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button