Politica

Liberalii se împotrivesc construirii unei parcări moderne în centrul Râmnicului

Aşa cum ne-au obişnuit din 2004, consilierii municipali liberali s-au opus din nou unui proiect ambiţios promovat de primarul Mircia Gutău. Din cauza atitudinii retrograde a consilierilor, primarul a anunţat în debutul şedinţei ordinare a Consiliului Local de săptămâna trecută că retrage de pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind amenajarea zonei centrale a Râmnicului, prin construirea unei parcări subterane.

Atac la şeful Consiliului Judeţean

„Eu, ca primar, am considerat mereu că trebuie să găsim investitori. Am observat că o parte dintre dumneavoastră refuzaţi orice discuţie pe această temă. Am înţeles că domnul Buşe (preşedintele Consiliului Judeţean – n.r.) l-a sunat pe domnul Nicolae la ora 19:42, să-i spună să nu voteze liberalii acest proiect cu parcarea. Domnul Nicolae a pus telefonul pe speaker pentru a-l auzi toţi colegii săi cu care se afla în şedinţa Delegaţiei Permanente. Domnul Buşe are tot interesul să nu se facă parcarea pentru că are pe terasă firma aceea cu care face sute de milioane. Sper ca pe viitor să găsesc oameni care să mă sprijine”, a spus Mircia Gutău în faţa consilierilor. Într-o conferinţă de presă ulterioară, consilierul liberal Ion Nicolae a recunoscut că a fost sunat de preşedintele Consiliului Judeţean. Primarul Mircia Gutău a anunţat şi el că va avea în vedere acest proiect în viitorul mandat. Surse din anturajul edilului ne-au dezvăluit faptul că acest proiect ar putea figura în programul de campanie al acestuia de anul viitor.

721 locuri de parcare

În urmă cu câteva luni, firma spaniolă New Capital 2000 a transmis o scrisoare Consiliului Local cu propunerea privind reamenajarea urbanistică a Scuarului Mircea cel Bătrân pe o suprafaţă de circa 9.200 metri pătraţi. Propunerea constă în realizarea unei parcări pe două etaje subterane, realizarea unui edificiu comercial pe patru nivele şi o zonă de spaţii comerciale, folosind diferenţa de nivel dintre străzile existente. Parcul şi zona verde nu ar fi afectate de aceste construcţii iar în plus, Râmnicul ar beneficia de 721 noi locuri de parcare.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button