Politica

Buşe şi Buican îi cer lui Pătru două miliarde lei

Preşedintele PRM Vâlcea, Nicolae Pătru s-a scos. Pentru că i-a acuzat pe preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Buşe şi pe consilierul judeţean PNL, Cristi Buican că promovează anumite firme din alte judeţe în vederea câştigării unor licitaţii pentru drumuri în dauna RAJDP, acesta va fi acţionat în instanţă de cei doi. Potrivit lui Buican, în proces vor fi cerute daune în valoare de două miliarde lei, câte unul pentru fiecare parte vătămată. Dacă e să ţinem cont de faptul că Nicolae Pătru îşi donează de mai bine de un an de zile salariul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean micuţilor din orfelinate, suntem curioşi cum va stabili instanţa, în cazul în care va da câştig de cauză reclamanţilor, sursa din care vor fi reţinuţi banii pentru despăgubiri. Nu de alta, dar Pătru spune că este sărac lipit, ducându-şi zilele din banii copiilor.  • O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button