Politica

Plecarea lui Udubae la PC l-a întristat nespus pe şeful PSD Vâlcea

În loc să se bucure că a scăpat de controversatul om de afaceri Gheorghe Udubae, preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea pare să treacă în această perioadă printr-o mare suferinţă provocată de dezertarea acestuia. Surse din PSD susţin că Udubae a fost atât de necăjit că nu a primit nici o funcţie în Biroul Municipal al organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea după alegerile câştigate de Ion Tudor, încât şi-a luat catrafusele şi s-a cărat la Partidul Conservator, semnând în acest sens şi o adeziune.

„Mie îmi pare rău că domnul Udubae a plecat. Nu trebuie să plece nimeni din PSD pentru că nu este cazul. Organizaţia se va întări… Domnul Udubae nu trebuie să plece de la un partid de 25% la unul de 1%. Am tot respectul pentru domnul Udubae şi l-aş ruga să vină până la mine să discutăm şi să găsim soluţii”, a ţinut preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea să ne declare, încercând în acest fel şi să-l sensibilizeze pe dezertor.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button