Politica

PLD-iştii vâlceni intră în competiţia pentru PE cu un „paraşutat” de la centru

Spre deosebire de alte judeţe, situaţia PLD Vâlcea este una fericită, deşi şi din cadrul acestei organizaţii o parte dintre membrii de elită au început să migreze spre alte formaţiuni politice. Liderul PNL Vâlcea, deputatul Emilian Frâncu, a sesizat că, în majoritatea judeţelor unde se înfiinţaseră „cuiburi pelediste”, acestea au început să dispară cu totul. „Deci nu se mai pleacă individual, ci organizaţii întregi renunţă la această aşa-zisă construcţie politică. Oamenii sunt extrem de dezamăgiţi şi au ajuns la concluzia că totul a fost doar un atac virulent la adresa PNL şi atât. Nu există program, conducere şi de toate promisiunile că vor primi funcţii, secretare, maşini la scară, s-a ales praful. PLD Vâlcea şi l-a desemnat pe listele europarlamentare pe domnul Marius Petrescu, probabil un personaj cultivat care are experienţă în domeniul său de activitate, am înţeles că e doctor în economie, dar care e bucureştean şi singura sa legătură cu judeţul nostru este că s-a născut la Perişani. Păi, şi Mişu Popescu se trage de la Vâlcea, dar nu l-aţi văzut venind să vadă ce probleme au vâlcenii. El apare doar într-o notă dintr-un ziar care îl simpatizează că a dat audienţe nu ştiu pe unde. Eu merg prin judeţ şi nu l-am văzut pe nicăieri, cum nici pe la Senat nu e văzut. Iată că din start, şi PLD îşi trădează idealurile cu care până la urmă a mai atras câţiva oameni. Eu vă spun că veţi avea surprize mari cât de curând. În două săptămâni veţi vedea şi la Vâlcea că organizaţii întregi vor pleca, iar pe domnul Ion Dina garantat nu-l veţi mai vedea la conferinţe sau la televizor. Îi avea pe Zamfirescu, pe Dina… cu atât mai mult nu înţeleg de ce Petre Ungureanu nu a pus oameni capabili să reprezinte PLD Vâlcea în competiţia pentru PE. Până la urmă, e treaba pelediştilor ce fac, dar nu pot să nu observ că e mare diferenţă între ce spun şi ce fac”, a semnalat Frâncu, convins că paraşutarea unui candidat de la centru pe listele PLD Vâlcea pentru alegerile europarlamentare demonstrează nu doar că Ungureanu nu este înconjurat de oameni de valoare, ci şi faptul că organizaţia pe care o conduce nu are trecere în faţa liderilor naţionali ai partidului. Vestea că unii dintre colegii săi au început să dezerteze din PLD nu-l afectează prea tare pe deputatul Petre Ungureanu. De exemplu, presupusa trecere a lui Liviu Popa la PNG îl lasă rece pe parlamentarul independent. „Liviu Popa a fost la ultima şedinţă a organizaţiei, dar nu ar fi nici o nenorocire dacă ar pleca de la PLD. Aşa e într-un partid, unii mai vin, alţii mai pleacă. N-o să mă vedeţi afectat de astfel de chestiuni, dar mă deranjează, ce-i drept, să aflu din ziare anumite lucruri. Urmează să facem o evaluare a fiecărui membru al Biroului Executiv, cu o săptămână înainte de Congres. În funcţie de informaţiile din presă şi alte elemente, vom lua deciziile ce se impun. Culmea, singurul membru nevalidat de centru a fost chiar Liviu Popa, care aud că a trecut la PNG”, a afirmat Ungureanu, care speră, însă, să nu se întâmple la fel şi cu Silviu Popescu, patronul unei publicaţii locale, membru fondator al PLD pe tărâmuri vâlcene. Ungureanu recunoaşte că nu i-ar pica bine la stomac să afle din presă că şi acesta se duce la alt partid. „Silviu e puţin supărat, deşi eu l-am sfătuit să nu intre în politică, că nu a intrat în lista pentru PE… Am fost ziarist şi ştiu ce înseamnă să fii independent. Cred din tot sufletul că un ziarist trebuie să fie independent, dar nu-i pot îngrădi dreptul de a avea o opţiune. A fost voinţa sa, insistentă, de a face parte din partid…”, a opinat liderul peledist.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button