Liga IV

„Daca voi fi solicitat de noul presedinte, voi merge sa dau o mâna de ajutor la AJF!”

 Ion Ştefan:

„Dacă voi fi solicitat de noul preşedinte, voi merge să dau o mână de ajutor la AJF!”

 Ion Ştefan a fost ultima oară antrenor la Forestierul Băbeni în sezonul trecut, echipă pe care-a părăsit-o deoarece nu a găsit înţelegere din partea sponsorilor pentru a construi o trupă competitivă. Cu toate acestea, Ştefan nu a rămas departe de fotbalul judeţean şi-a urmărit atent desfăşurarea noii ediţii a Diviziei D, având bineînţeles o părere de rău pentru căderea fostei sale formaţii. Acum, când s-a aflat că Gheorghe Constantin pleacă de la AJF Vâlcea, Ion Ştefan e gata să revină, dacă i se va cere sprijinul, în structurile forului fotbalistic judeţean. A nu se uita că pe vremea lui Zbârnea, Ştefan a fost chiar preşedinte al Comisiei de Disciplină. „Dacă voi fi solicitat de noul preşedinte, voi merge să dau o mână de ajutor la AJF! Mai ales dacă acesta va fi, de exemplu, Dumitru Lovin. Nu s-au făcut chiar aşa de multe lucruri bune cât timp Constantin a fost preşedinte!”, ne-a precizat Ion Ştefan, care s-a referit în special la desfiinţarea echipelor de juniori, o măsură pe care-a considerat-o încă de atunci împotriva fotbalului.Altfel, după ce şi-a exprimat părerea de rău pentru echipa din Băbeni, care, mai mult ca sigur, că va pica la finele sezonului în Divizia Onoare, Ştefan a spus că retrogradarea Forestierului poate fi şi o consecinţă a lipsei juniorilor, a unora valoroşi bineînţeles. „În Băbeni ştiu că erau mulţi tineri vânjoşi, buni fotbalişti, care ar fi putut să joace după terminarea junioratului la Forestierul Băbeni. Dar odată ce s-au desfiinţat echipele de juniori n-a mai rămas nici unul din ei!”, a încheiat antrenorul care-n 2003 a promovat pe FC Lăpuşata în Divizia C.    (Nicolae CIUCESCU)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button