Liga IV

AS Sirineasa ar fi promovat în Divizia „C”

Dan Săraru crede şi acum că, spre deosebire de Tineretul Rm. Vâlcea,

AS Şirineasa ar fi promovat în Divizia „C”

* în prezent este mulţumit de rezultatele echipei antrenate de Viorel Ciofâcă

 În 1985 a înfiinţat echipa de fotbal Luncavăţul Şirineasa. Această grupare a activat trei ani în Campionatul Judeţean, după care s-a desfiinţat. Timp de 10 ani nu a mai fost fotbal oficial, organizat, în comună. Omul de fotbal despre care vorbim în continuare a plecat pentru o perioadă din localitate pentru a-şi definitiva studiile superioare. S-a întors în Şirineasa şi în 1998 s-a implicat din nou în fotbal şi a reînfiinţat echipa pe care-a înscris-o la „Judeţ” în timpul campionatului, în retur, în locul formaţiei Minerul Ocnele Mari. Apoi, în sezonul 2000-2001, a promovat cu echipa în Divizia D unde se află şi la ora actuală. Vorbim de Dan Săraru, susţinătorul moral şi financiar al uneia dintre cele mai experimentate divizionare D, AS Şirineasa, care pe lângă funcţia de primar al comunei Şirineasa şi profesor de matematică, îşi mai împarte timpul şi pentru a reprezenta echipele de fotbal din Divizia D în Biroul Executiv al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea. Vă facem cunoscute, în continuare, gândurile şi proiectele dumnealui legate de fotbal la începutul unui nou an în sectorul sportiv.
 
* Care este programul din această perioadă al formaţiei pe care o susţineţi şi dacă vor avea loc modificări la nivel de echipă, care sunt acelea?
– Deocamdată suntem în vacanţă. Vom relua pregătirea spre sfârşitul acestei luni sau chiar la începutul lunii februarie. Conducerea tehnică este stabilă pentru că a avut rezultate. Pot să spun că sunt chiar foarte mulţumit de antrenorul Viorel Ciofîcă. În această pauză îmi doresc să putem întări lotul cu 2-3 jucători de valoare pe posturile importante. Important de ştiut este că nu va pleca nimeni de la Şirineasa în această perioadă.

* Care este obiectivul dumneavoastră pentru acest sezon?
– La începutul sezonului ne-am propus să fim în primele şase echipe şi sperăm să ne ducem obiectivul până la capăt. Chiar dacă ne-am gândit la acest lucru de la început, după sincopa din etapa a III-a cu Horezu şi egalul cu Pesceana nu credeam că o să mai ajungem unde aspiram, în primele şase echipe ale Diviziei D. Dar a urmat o serie de rezultate bune şi am ajuns până pe locul patru în clasament. Pentru retur aşteptăm rezultate bune cu cât mai puţine goluri primite. Vom avea nişte deplasări dificile la Pesceana, Popeşti, Băbeni. Mai sunt şi unele orgolii la mijloc…

* Dar pe termen lung? V-aţi gândit la o posibilă participare în Divizia C? 
– Am fost aproape să ajungem la Divizia C acum un an şi jumătate, dar am pierdut bătălia pentru primul loc. Pot să spun că atunci, în vara anului 2004, Vâlcea a pierdut un loc în Divizia C. Noi am fi putut promova în locul Tineretului. Mai târziu, peste câţiva ani, poate ne vom gândi, din nou, la acest lucru, dar deocamdată nu ne-am propus nimic legat de acest lucru.

* După aspectul primei părţi a campionatului, cine credeţi că va câştiga întrecerea?
– Anul acesta lupta se va da între primele trei echipe, care pe parcurs ar putea să rămână doar două, dar promovarea sunt convins că va trece pe la Şirineasa. Consider, de asemenea, că lupta este acerbă şi sub podium, pentru locurile 4-6. Aici se luptă câteva formaţii bune ca Alma Lex, Luceafărul Pesceana, Electra, Petrolul II Drăgăşani şi AS Şirineasa.
 

* Care sunt condiţiile pe care le oferiţi jucătorilor formaţiei dumneavoastră?
– Nu avem jucători plătiţi, dar atât cât putem îi ajutăm. Le-am asigurat nişte lucruri care să-i ţină uniţi. Un exemplu în acest sens poate fi şi banchetul foarte reuşit de sfârşit de an pe care l-am organizat în sala de şedinţe a Primăriei şi care a ţinut de la 6 după-masa până la 6 dimineaţa. Nu mai puţin de 55 de persoane au luat parte, pe 26 decembrie, la festinul organizat de noi. Pentru nivelul la care suntem noi, condiţiile sunt normale pentru că marea majoritate a jucătorilor lucrează şi nu se pune problema să-şi câştige existenţa din fotbal.

* Cum caracterizaţi activitatea desfăşurată de dumneavoastră în cadrul Biroului Executiv al AJF?
– Activitatea o consider bună. Am expus şi au fost aprobate toate propunerile venite din partea echipelor de Divizia D. Pentru viitor cred că ar trebui să se aibă în vedere şi problema cu juniorii. Este al doilea campionat fără juniori. Nu este un lucru bun. Poate vom găsi o soluţie pentru campionatul din 2006-2007. Mai există, de asemenea, o nemulţumire a mai multor echipe legată viza la medicina sportivă. Acestea susţin, pe drept cuvânt, că această viză ar putea fi pusă şi de medicii de familie şi cheltuielile s-ar reduce, astfel, substanţial. Au mai fost solicitări ale unor echipe, aprobate de cele mai multe ori, să-şi dispute meciurile în devans, iar Luncavăţul Popeşti a solicitat ca toate meciurile de pe teren propriu să-i fie programate duminica. S-a respectat şi dorinţa celor de acolo.

* Ca reprezentant al divizionarelor D în Biroul Executiv dumneavoastră ar trebui să daţi exemplu în ceea ce priveşte o bază sportivă potrivită. Ce ne puteţi spune despre situaţie bazei de la Şirineasa?
– Eu, nu Primăria din Şirineasa, câţiva consilieri locali şi câteva firme am susţinut echipa. Am investit cât am putut în baza sportivă. Am adus apa curentă şi am definitivat problema cu băncile de rezervă, iar în cursul acestui an se va construi şi o mini-tribună. La calitatea gazonului nici dacă ne-am dori nu prea am avea cum să aducem îmbunătăţiri. Ar însemna să plecăm cel puţin un an în pelerinaj. Poate s-ar găsi posibilitatea, dar e greu să joci prin străini.
 

* V-a nemulţumit ceva în acest tur de campionat?
Cum v-am spus, ar trebui revizuită situaţia juniorilor şi cea a vizelor medicale. Arbitrajele au fost bunicele. Nu au existat meciuri trucate cu ajutorul arbitrilor. Greşelile au fost omeneşti, nu cu tentă. Uneori eşti avantajat, alteori dezavantajat.
 

* Se apropie noile alegeri de la AJF. Dintre cei despre care aţi auzit că aspiră la funcţia de preşedinte al forului fotbalistic vâlcean, cine credeţi că ar fi potrivit?
În acest moment la AJF s-a ridicat ştacheta la un anumit nivel şi cel care va prelua conducerea fotbalului vâlcean va trebui să o menţină cel puţin la nivelul actual şi acest lucru nu va fi deloc uşor. Nu poţi să spui că activitatea unui om este perfectă, ci doar perfectibilă. Viitorul preşedinte poate ar trebui să aibă în vedere şi cele pe care vi le-am expus eu mai sus: situaţia juniorilor, vizele medicale şi problema bazelor necorespunzătoare de la Divizia D. Când cineva se va implica la modul serios se vor găsi soluţii pentru toate problemele. În privinţa aspiranţilor la această funcţie nu pot să dau un verdict de pe acum. Aşteptăm să vedem care sunt candidaţii şi fiecare ce a făcut până acum pentru fotbalul vâlcean. Nu poate fi dat fotbalul vâlcean chiar pe mâna oricui.

* Dumneavoastră nu v-aţi gândit nici un moment la şefia AJF-ului?
Deocamdată eu sunt Primar la Şirineasa şi mai am şi alte activităţi importante. Din punt de vedere managerial aş avea disponibilitatea pentru că am avut o firmă mare, conduc al doilea mandat la Primăria Şirineasa, sunt licenţiat, profesor de matematică, dar nu intră în atribuţiunile mele deocamdată. Mai cred că viitorul preşedinte cred că trebuie să aibă şi studii superioare.             (Simona SIMA)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button