Alte sporturi

Ionela Târlea, la întrecerile Ligii 1 a Cupei Europei

Echipa feminină de atletism a României a participat recent la întrecerile Ligii 1 a Cupei Europei, o competiţie care s-a desfăşurat în oraşul Milano din Italia. Tricolorele au plecat la drum spre Peninsulă cu obiectivul de a reuşi să promoveze în Superliga Europei, principala contracandidată a fetelor noastre fiind chiar reprezentativa ţării gazdă. Celelalte adversare ale româncelor s-au numit Bulgaria, Ungaria, Cipru, Serbia, Slovenia şi Portugalia. Din lotul echipei noastre au făcut parte 20 de sportive, printre care s-a numărat şi atleta vâlceană Ionela Târlea, care-a concurat în probele de 200 metri, 400 metri şi-n ştafetele de 4×100 metri şi 4×400 metri.

Doar locul 2 pentru românce

Din păcate, tricolorele nu au reuşit să-şi ducă la bun sfârşit misiunea pe care-au avut-o de îndeplinit. Echipa noastră a terminat întrecerea doar pe locul 2 şi a ratat astfel promovarea în Superliga Europei. Distanţa dintre România şi a Italia în ierarhia finală a fost de numai 16 puncte (123 au acumulat fetele noastre, 139 au strâns gazdele), suficientă însă pentru peninsulare să acceadă în elita atletismului european.
După prima zi, echipa feminină a României a avut de recuperat 10 puncte în faţa Italiei. Un handicap minim, dar care s-a dovedit a fi unul de netrecut, în condiţiile în care italiencele nu s-au împotmolit ulterior în nici o probă. În schimb, în mijlocul luptei, românca Paula Todoran a abandonat în proba de 5.000 metri plat. Astfel, celelalte rezultate obţinute de tricolore nu au mai putut schimba clasamentul final, dar cele mai importante merită totuşi remarcate. Vâlceanca Ionela Târlea a terminat pe locul 3 cursa de 200 metri, la fel ca şi Andreea Ispan la săritura în înălţime, iar Cristina Vasiloiu s-a impus la 1.500 metri. De asemenea, la săritura în lungime, Alina Militaru a reuşit a doua performanţă a concursului. Tot astfel, Mihaela Melinte a reuşit un neaşteptat loc 2 la aruncarea ciocanului, o clasare cum nu a mai avut parte de mulţi ani în competiţiile internaţionale. Cea mai spectaculoasă dispută de pe parcursul întrecerilor de la Milano s-a dus în proba de ştafeta 4×400 metri, acolo unde fetele noastre – Ionela Târlea, Angela Moroşanu, Liliana Popescu şi Taisia Cristinov – au ocupat locul 1, iar datorită timpului obţinut s-au calificat pentru viitoarea ediţie a Campionatelor Mondiale. 

Optimism pentru Mondiale

Chiar dacă prin evoluţiile lor de la Milano sportivele Ionela Târlea, Nicoleta Grasu, Liliana Popescu, Cristina Vasiloiu, Daniela Donisa şi celelalte tricolore nu au reuşit să promoveze echipa de atletism a României în Superliga Europei, oficialii federaţiei române de specialitate s-au declarat mulţumiţi de rezultatele fetelor. Următoarea întrecere importantă pentru atleţii români este programată peste în perioada 25 august-2 septembrie, atunci când are loc ediţia 2007 a Campionatului Mondial, care se va desfăşura la Osaka, în Japonia.
Ionuţ HEREŞEANU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button