Economie

Super-case la preţuri fără concurenţă

• ElectroVâlcea construieşte la Râureni

Despre intenţia firmei ElectroVâlcea de a construi un minicartier în zona Râureni, lângă Rovimet, v-am mai vorbit. Ce nu v-am spus însă a fost că, până la finele anului 2007, vor fi finalizate studiile de proiectare şi tot ceea ce ţine de formalităţile premergătoare începerii propriu-zise a lucrărilor. Ideea omului de afaceri Ovidiu Ciogescu va fi materializată în maxim doi ani şi presupune construcţia a 30 de case spaţioase şi moderne. Valoarea investiţiei se ridică la câteva milioane de euro. Fiecare casă va dispune de o grădină cu o suprafaţă cuprinsă între 450 şi 550 de metri pătraţi, iar preţurile vor fi mai mici decât cele de pe piaţa în domeniu. Asta pentru că vor fi folosite materiale moderne şi structuri uşoare.

Astfel, o casă construită de firma lui Ovidiu Ciogescu va costa între 80 şi 100 de mii de euro şi va avea o suprafaţă utilă cuprinsă între 160 şi 180 metri pătraţi. În plus, cumpărătorii interesaţi vor beneficia de câteva facilităţi. Drept avans, ei vor putea achita o sumă modică, de 5 sau maxim 10 la sută din valoarea totală a casei. După terminarea construcţiilor, aceştia vor plăti diferenţa până la 25 la sută, urmând să achite restul fie prin contractarea unor credite, fie apelând la alte surse.

Ovidiu Ciogescu investeşte la Băbeni

Un alt proiect important al societăţii condusă de Ovidiu Ciogescu vizează extinderea acesteia în oraşul Băbeni. ElectroVâlcea a cumpărat în această localitate un hectar de teren, cu intenţia de a deschide în scurt timp o activitate de producţie de tâmplărie de aluminiu, PVC şi lemn stratificat. „Vom crea cel puţin 25 de noi locuri de muncă şi dorim să apelăm la forţa de muncă din plan local. La Băbeni, nu prea există industrie, iar forţă de muncă se găseşte uşor. După cum probabil ştiţi, Uzina Mecanică Băbeni şi-a închis activitatea. Am avut câteva contacte cu administraţia de acolo, dar nu am discutat, referitor la întrebarea dumneavoastră, de eventualele facilităţi pe care ni le-ar putea oferi”, a precizat Ovidiu Ciogescu.

Botea a găsit o modalitate pentru a ajunge în formă maximă

Sesizând că ElectroVâlcea este o firmă de construcţii în continuă ascensiune, consilierul municipal Mihai Botea a decis să facă front comun cu Ovidiu Ciogescu. Astfel, democratul este, începând de la 1 mai, director de marketing în cadrul SC ElectroVâlcea. Ovidiu Ciogescu s-a arătat convins că a făcut o achiziţie foarte bună şi crede că, împreună, vor face această societate şi mai puternică. Angajarea lui Mihai Botea la ElectroVâlcea i-a mirat pe mulţi oameni politici şi ziarişti. Toată lumea ştie că pedistul are destule mijloace de existenţă, iar venirea sa lângă Ciogescu nu are legături cu stimulentele financiare. Şi Mihai Botea are câteva afaceri, fireşte, niciuna concurentă pentru cele ale Societăţii ElectroVâlcea. Din discuţia pe care am avut-o cu acesta, concluzia a fost clară: această nouă activitate îl poate aduce în formă maximă.
Eduard Dulăcioiu

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button