Liga II

Nu vor fi probleme cu licenţierea

Cu toate că mai este încă o etapă de disputat, iar CSM Rm. Vâlcea are nevoie de toate cele trei puncte pentru a fi sigură de promovare, pe seama echipei au şi început să se facă speculaţii. În presa de luni au apărut în diverse ziare articole conform cărora CSM-ul nu ar avea dosarul de licenţiere depus şi în consecinţă, chiar dacă va promova va juca şi la anul tot în eşalonul secund, iar una dintre echipele, Ceahlăul Piatra Neamţ sau FC Naţional, îi va prelua locul din Liga I.
Pentru a face lumină în privinţa acestui lucru l-am contactat pe secretarul general al clubului din Zăvoi, Jean Turmacu, iar acesta ne-a spus exact cum stau lucrurile: „În iarnă, ocupantele primelor cinci locuri din cele două serii ale Ligii a II-a a fost invitate să-şi depună dosarele în vederea obţinerii licenţei de Liga I. Cum echipa noastră a terminat turul pe poziţia a şasea nu avea de ce să fie chemată la FRF. Termenul până la care noi suntem obligaţi să depunem dosarul de licenţiere este 30 iunie 2007.

Vă asigur că noi avem deja pusă la punct toată documentaţia necesară la dosar, iar zilele trecute am vorbit la telefon cu directorul Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF, domnul Viorel Duru şi l-am informat că mâine (n.r. marţi) mă voi duce la Bucureşti pentru a depune dosarul. Sunt sigur şi nu am nici cea mai mică emoţie că nu vom prim licenţierea pentru că, aşa cum am primit-o anul trecut, acelaşi lucru se va întâmpla şi în acest an” – a încheiat Jean Turmacu. (R.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button