Diverse

Şi-au luat biletele pentru Franţa

Suedia – România 16-25
• graţie victoriei categorice din prima manşă a barajului de calificare la Mondialele din Franţa, tricolorele

România şi-a respectat din plin blazonul în prima manşă a calificărilor pentru turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin din Franţa. Tricolorele pregătite de Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi au obţinut duminică, 3 iunie, la Udevalla, în Suedia, un succes categoric în faţa echipei ţării gazdă (cu scorul de 25-16), care face imposibilă o răsturnare a situaţiei în returul de la Vâlcea. Deşi se aflau la capătul unui sezon extrem de obositor, Luminiţa Dinu, Steluţa Luca şi colegele lor au găsit iarăşi resurse pentru a rezolva şi ecuaţia calificării la Mondialele din decembrie 2007. Acolo unde România trebuie să onoreze prestaţia superbă din Rusia de acum doi ani, atunci când au făcut senzaţie şi au ajuns până în finală.

30 de minute de vis

Vicecampioanele mondiale au început în trombă meciul de la Udevalla. Doar trei minute de joc le-au fost suficiente româncelor pentru a băga definitiv spaima în adversare. Elevele lui Tadici şi Muşi au speculat breşele din defensiva gazdelor, s-au detaşat rapid la 4-0, iar odată cu jucătoarele din teren au fost reduşi la tăcere şi suporterii suedezi din tribune. După startul fulminant, a urmat însă o uşoară relaxare în tabăra noastră, venită poate şi pe fondul unei evoluţii mai agresive a nordicelor, care-au făcut tot ce-au putut pentru a stăvili iureşul tricolorelor. Astfel, vă vine să credeţi sau nu, România a trecut printr-o perioadă de zece minute de ineficacitate, începută cu o lovitură de la 7 metri ratată de Valentina Ardean. Chiar dacă fetele noastre nu au mai reuşit să înscrie, nici adversarele nu au făcut-o prea des, suedezele marcând prima oară abia în minutul 10. Ulterior, în minutul 14, scorul a devenit 3-4, acesta fiind de altfel momentul când româncele s-au trezit în sfârşit din amorţeală. Un minut mai târziu, Ramona Maier a punctat pe contraatac, s-a făcut 5-3, iar sarabanda golurilor trecute în contul României a reînceput. Pentru a reda încrederea elevelor sale, selecţionerul Gheorghe Tadici a cerut inspirat un time-out în minutul 18, la 6-3, iar acest lucru s-a văzut imediat. Au urmat alte trei goluri consecutive ale tricolorelor, astfel că scorul a urcat la 9-3 în minutul 23. Apoi, România s-a distanţat chiar la 13-4, pentru ca prima repriză să se încheie cu scorul de 14-5 în favoarea naţionalei noastre, un avantaj la care nici cel mai optimist suporter al echipei nu a visat.

Scor egal în repriza secundă

Muştruluite zdravăn la vestiare de tehnicianul Ulf Schefvert, suedezele au făcut o repriză secundă mai bună, pe care au încheiat-o la egalitate, însă avantajul luat de românce în primele 30 de minute a fost imposibil de surmontat. Deşi nu au lăsat să se vadă acest lucru, tricolorele au fost preocupate şi de conservarea rezultatului, aşa că apărarea a funcţionat în continuare la parametrii maximi. Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat în minutul 38, atunci când tabela de marcaj a sălii din Udevalla indica 18-8 pentru jucătoarele pregătite de Tadici şi Muşi. Când şi-a dat seama că nimic rău nu se mai poate întâmpla selecţionatei pe care-o pregăteşte, Tadici a aruncat în luptă şi câteva dintre jucătoarele care lustruiseră până atunci banca de rezerve, precum Narcisa Lecuşanu, Oana Manea, Adriana Nechita, Roxana Cherăscu, iar acestea au reuşit să se ridice la nivelul titularelor. De asemenea, în poartă a intrat Tereza Pâslaru, care s-a străduit de asemenea să se ridice la nivelul titularei Luminiţa Dinu, şi chiar a avut unele intervenţii salutare. În minutul 45, în echipa României şi-a făcut reapariţia după o absenţă de doi ani şi Carmen Amariei-Lungu. A urmat apoi o scurtă perioadă de relaxare, când gazdele s-au apropiat până la şase goluri (12-18), însă ulterior România s-a desprins iarăşi în finalul meciului până la zece goluri (24-14) în minutul 58. S-a terminat până la urmă 25-16 pentru tricolore, iar în România se poate declanşa fiesta.
Golurile României au fost marcate de Ramona Maier (7), Valentina Ardean (4), Adina Meiroşu (4), Ionela Gâlcă (3), Steluţa Luca (2), Aurelia Brădeanu (2), Valeria Beşe (1), Roxana Cherăscu (1) şi Adriana Nechita (1).
Pentru Suedia au înscris: Linnea Torstensson (4), Therese Helgesson (3), Matilda Boson (2), Sara Holmgren (1), Katarina Chrifi (1), Tina Flognman (1), Jessica Enstrom (1), Sara Eriksson (1), Petra Skogsberg (1), Lisa Wiren (1). 

Tadici, mulţumit de evoluţia tricolorelor

La finele meciului de la Udevalla, selecţionerul Gheorghe Tadici era cât se poate de liniştit şi de mulţumit pentru jocul pe care l-au prestat elevele sale. Nici nu avea motive să fie altfel, atâta timp cât fiecare îşi îndeplinise întocmai sarcinile. „Doresc să-mi felicit echipa pentru determinare. Am declarat că vom merge în Suedia să câştigăm, lucru care s-a şi întâmplat. Îmi pare bine că fetele au arătat o dată în plus că au o mentalitate asemănătoare cu ceea ce se cere pentru a face înaltă performanţă. Ne-am propus să ne apărăm bine pentru că ştiam că altfel nu avem cum să câştigăm. Am insistat pe acest lucru, ne-am luat măsuri speciale pentru a bloca cele două extreme adverse, aşa cum am făcut şi-n cazul interului Thorstensson, care-a fost foarte bine anihilat. Am dominat jocul 45 de minute, am primit 5 goluri în prima repriză, apoi doar 6 în primul sfert de oră din a doua repriză, iar asta spune multe despre concentrarea exemplară de care jucătoarele au dat dovadă”, a spus Tadici.
„Cu o pregătire de vară şi de toamnă bună, cu un campionat intern în interesul echipei naţionale, putem să repetăm performanţa din Rusia de acum doi ani. Am speranţa că România poate face un rezultat de excepţie cu actuala echipă în următorii doi ani”, a încheiat selecţionerul.

Selecţionerul, consecvent stilului de joc de la Vâlcea

Faţă de echipa cu care Gheorghe Tadici a reuşit să câştige în acest sezon tot ce se poate pe plan intern, dar şi Cupa Cupelor cu Oltchim, nu s-au produs prea multe modificări. Selecţionerul a început jocul cu Aurelia Brădeanu în rol de coordonator, în rest însă, pe teren, s-a aflat aceeaşi formaţie care-a cucerit acum trei săptămâni Cupa Cupelor: Dinu, Ardean, Maier, Meiroşu, Luca şi Gâlcă. Şi, aşa cum era de aşteptat, Tadici nu a pus mare bază nici pe Carmen Amariei-Lungu, o jucătoare pe care tehnicianului Oltchim-ului a aruncat-o în luptă abia în ultimele 15 minute de joc. Din echipa tricoloră a lipsit accidentată Simona Gogârlă. Chiar şi aşa, în condiţiile unui arbitraj dus până aproape de perfecţiune al austriecilor Reisinger şi Kaschutz, tricolorele au zburdat pe teren, adjudecându-şi o victorie lejeră şi implicit calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din Franţa.
În aceste condiţii, returul de la Rm. Vâlcea se anunţă a fi decât o formalitate, un simplu joc de palmares. Pe care totuşi, Dinu şi compania vor să-l câştige pentru a se revanşa faţă de suporterii din Sala „Traian”, care-au fost prezenţi la returul cu Byasen Trondheim din finala Cupei Cupelor, meci încheiat la egalitate. „Trebuie să imităm jocul bun din Suedia şi în retur, la Vâlcea”, a spus Luminiţa Dinu după meciul de la Udevalla, iar afirmaţia sa a fost întărită de Steluţa Luca: „Avem o datorie morală faţă de suporterii din ţară după egalul cu Byasen Trondheim din finala Cupei Cupelor”.
Defensiva, cheia meciului
Să primeşti doar 16 goluri într-un meci de-o asemenea importanţă (dintre care numai 5 în prima repriză – un record absolut într-o asemenea campanie de calificare), iată un lucru care semnifică cât se poate de clar, dacă mai era nevoie, cât de atent s-a pregătit această „dublă” cu Suedia, pentru a se evita o catastrofă de genul celei de anul trecut, atunci când România a pierdut în faţa Serbiei-Muntenegru un turneu final de Campionat European pe care poate ar fi avut şanse reale să-l câştige. Vizionând atent jocul echipei adverse, Tadici şi Muşi au ştiut să contracareze întocmai punctele forte ale suedezelor. Adversarelor noastre nu le-au mers nici extremele, nici pivotul şi nici puternicul inter Thorstenson nu a putut evolua la randamentul său normal. Doar cei doi portari s-au ridicat cât de cât la nivelul unei asemenea confruntări, prin cele câteva intervenţii pe care le-au avut reuşind să limiteze proporţiile scorului.
De partea cealaltă, antrenorul selecţionatei suedeze, Ulf Schefvert, despre care se ştie că va pregăti din această vară echipa masculină GOG Svendborg, nu a putut să găsească în nici un moment cheia potrivită pentru a contracara jocul aproape perfect al româncelor.

La Mondialele din Franţa,
Dinu şi Luca speră într-o performanţă superioară celei din Rusia

Două dintre jucătoarele emblematice ale echipei naţionale, portarul Luminiţa Dinu şi interul Steluţa Luca, au fost de acord după meciul din Suedia că România are şanse reale de a face o figură frumoasă la viitoarea ediţie a Campionatului Mondiale de handbal feminin. „În Suedia am făcut tot ce-am putut pentru ca adversarele să nu ne surprindă cu nimic. Am avut o apărare solidă, prin care-am contracarat foarte bine ofensiva gazdelor. Am arătat cu adevărat ca o echipă, am dovedit că suntem peste suedeze ca valoare. Mulţumim suporterilor care ne-a susţinut în această deplasare, dar şi celor de acasă! Vrem să trecem cu brio peste această dublă cu Suedia, pentru că e dureros să nu fim prezenţi la un turneu final. La Mondiale ne dorim să urcăm pe podium, pentru că asta ne e valoarea!”, a spus Luminiţa Dinu.
„A fost o victorie foarte frumoasă. Ne-am propus încă de la început să ne apărăm bine şi am reuşit cu bine asta. Trebuia să ne calificăm la turneul final din Franţa, să ne apărăm în primul rând titlul de vicecampioană mondială şi de ce nu să ne batem chiar pentru mai mult de atât”, a declarat şi Steluţa Luca.

Români fericiţi la Udevalla

Chiar dacă au jucat în deplasare, tricolorele au avut parte la Udevalla şi de susţinerea unor înfocaţi spectatori români. Aşa cum era de aşteptat, suporterii, vreo 200 la număr, au fost admirabili pe toată durata partidei, încurajându-le pe favorite fără încetare. Altfel, din totalul celor 2400 de locuri câte s-a spus că are capacitate sala din Udevalla, doar vreo 1300 au fost ocupate. Cam puţin pentru un meci atât de important, nu-i aşa? Rămâne de văzut cum va fi la Vâlcea, însă e greu de crezut că publicul nu va lua cu asalt şi de aceasta dată Sala „Traian”, pentru a le vedea la lucru, pentru ultima oară în acest sezon, pe bravele vicecampioane mondiale.

Carmen Amariei-Lungu, la naţională după doi ani

După doi ani de absenţă de la echipa naţională, handbalista Carmen Amariei-Lungu s-a întors în rândul tricolorelor. Evenimentul s-a produs la începutul săptămânii trecute, puternicul inter care-a cucerit Liga Campionilor cu formaţia daneză Slagelse în acest sezon împăcându-se cu oficialii români, dar şi cu tehnicienii lotului reprezentativ.
Duminică, 27 mai, imediat după meciurile amicale cu Belarus, selecţionerul Tadici declara că pentru a se întoarce la echipa naţională, Amariei-Lungu trebuie să primească în primul rând încuviinţarea Consiliului de Administraţie a FR Handbal. Situaţia s-a limpezit mai repede decât ar fi crezut cineva, după ce handbalista de la Slagelse a urmat întocmai „sarcinile” trasate de Tadici şi a trimis un e-mail pe adresa federaţiei, în care şi-a exprimat disponibilitatea de a reveni la naţională. Imediat după aceea, primind un răspuns afirmativ din partea unor oficiali ai FRH, Carmen Amariei-Lungu a plecat în grabă din Danemarca şi s-a alăturat încă de marţi seara lotului reprezentativ aflat în cantonament la Rm. Vâlcea.
Deşi la începutul săptămânii precedente a făcut unele declaraţii ambigue în presa centrală, de genul „nu eu am convocat-o pe Carmen Amariei-Lungu”, Tadici a revenit la sentimente mai bune faţă de handbalista de la Slagelse şi a acceptat s-o primească în lot pe jucătoarea care s-a străduit asiduu în ultima perioadă de timp să recâştige încrederea selecţionerului.
După cum s-a jucat însă în prima repriză la Udevalla, când fără ca Amariei-Lungu să se afle pe teren România a zburdat şi conducea cu 14-5, a cam părut că nu naţionala avea neapărat nevoie de handbalista de la Slagelse, ci mai degrabă aceasta avea nevoie de România. În puţinele minute cât s-a aflat pe teren spre finalul meciului din Suedia, Carmen Amariei-Lungu a arătat dacă mai era nevoie că opţiunea antrenorilor de a o ţine rezervă a fost cât se poate de corectă: încă nu este obişnuită cu sistemul de joc pe care Tadici îl implementează asiduu celorlalte tricolore de vreo doi ani. (N.C.)
Gogârlă şi Tolnai au pierdut lotul de 14
România a deplasat în Suedia un lot format din 16 jucătoare. În aceste condiţii, selecţionerii Tadici şi Muşi au trebuit să renunţe la două handbaliste înaintea partidei, deoarece pe raportul de arbitraj nu puteau fi trecute decât 14 nume. Ghinioniste au fost interul Simona Gogârlă şi portarul Talida Tolnai, care-au urmărit meciul doar din tribună. 

Neagu, Ivan şi Puşcaşu n-au făcut deplasarea

Carmen Amariei-Lungu a fost ultima jucătoare care-a prins lotul de 16 cu care s-a făcut deplasarea în Suedia. Trei handbaliste convocate iniţial de antrenorii Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi la naţională au trebuit să rămână la Vâlcea. Este vorba de interul Cristina Neagu (de la Rulmentul Braşov), pivotul Mihaela Ivan (HC Zalău) şi extrema Iulia Puşcaşu (Oltchim Rm. Vâlcea). Astfel, în lotul României pentru meciul tur din Suedia nu au mai rămas decât 12 fete de la Oltchim.
Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button