Liga IV

Un nou pas greşit pentru trupa lui Vîlcu

Olteţul Zătreni continuă să piardă teren în faţa contracandidatelor la lupta pentru evitarea retrogradării. Acum două etape a cedat în faţa govorenilor, iar în runda recent disputată s-a văzut înfrântă la Costeşti. La pauză oaspeţii, de la Olteţul Zătreni, încă întrezăreau speranţe că vor putea obţine un rezultat bun, asta pentru că diferenţa în favoarea gazdelor era minimă, de doar 1-0, dar până la urmă s-a terminat 3-1 pentru Minerul Costeşti. Până la ultimul fluier al meciului s-au mai consemnat şi două eliminări, una în tabăra trupei lui Peştereanu şi cealaltă la Zătreni.

În rest, n-au mai fost şi alte evenimente. „Excluzând arbitrajul, în ansamblu, adversarii au fost mai buni ca noi. Vina centralului a fost că n-a dat cartonaşe galbene mai multe atunci când se impunea, în prima repriză, şi că n-a judecat anumite faze aşa cum ar fi trebuit. În rest n-aş putea să-i reproşez că a influenţat rezultatul. Am avut şi noi, au avut şi ei ocazii. Dar am pierdut pe fondul greşelilor noastre”, a spus Nicolae Vîlcu, cel care se ocupă de Olteţul Zătreni, formaţia situată, în acest moment, pe penultima poziţie a clasamentului Ligii a IV-a. „Mai sunt meciuri de jucat, aşa că nu ne pierdem speranţa că vom putea să ne salvăm de la retrogradare”, a mai adăugat Vîlcu.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button