Alte sporturi

Goana dupa medalii la Clubul Sportiv Scolar

 Mihaela Truşcă a declanşat

Goana după medalii la Clubul Sportiv Şcolar

* în 2007 vor fi înfiinţate secţii pentru ca performanţele să fie tot mai numeroase

A trecut exact un an de zile de când profesoara Mihaela Truşcă a fost învestită în funcţia de director la Clubul Sportiv Şcolar. În scurta perioadă de când conduce destinele unui asemenea club cu o tradiţie îndelungată, s-au realizat multe lucruri frumoase, atât pe plan administrativ, cât şi sportiv. Recondiţionarea clădirii unde se află sediul CSŞ Rm. Vâlcea şi promovarea echipei de baschet masculin SCB CSŞ în Divizia A sunt capetele de afiş ale activităţii depuse de Mihaela Truşcă în fruntea clubului. Într-un interviu, directoarea Clubului Sportiv Şcolar ne-a dezvăluit mai multe despre cum a decurs munca în 2006 şi despre proiectele de viitor.

* A trecut aşadar un an de când sunteţi directoare la CSŞ. Cum aţi găsit situaţia la club şi ce probleme aţi întâmpinat de când aţi preluat această funcţie?

– Nu pot să zic că am preluat ceva rău. Cel care-a condus înaintea mea acest club, domnul Alexandrescu, a fost un bun organizator, era totul bine pus la punct. Singura lui greşeală poate că a fost aceea că nu prea i-a plăcut să lucreze cu oamenii. Eu nu prea am probleme în această privinţă pentru că îi cunosc pe toţi profesorii, suntem colegi de ani buni.
* Care sunt realizările Clubului Sportiv Şcolar în anul 2006?

– Sunt câteva realizări notabile şi în primul rând aş vrea să mă refer la cele care nu ţin direct de cadrul sportiv. Am avut norocul că-n această perioadă am primit o sumă frumuşică de la MEC pentru recondiţionarea sediului clubului. Şi am început cu lucrări care erau de strictă necesitate. Am purces la schimbarea instalaţiei de încălzire, unde aveam probleme grave, cum ar fi de exemplu aceea că în sala de tenis de masă de la etajul 2 nu ajungea căldură niciodată. Apoi am schimbat geamurile şi uşile, am pus termopane, gresie pe holuri, am făcut zugrăveli interioare şi exterioare, am realizat şi o lucrare de hidroizolaţie în spatele clădirii, iar acum nu mai avem probleme nici cu sala de forţă unde se infiltra mereu apa căzută după fiecare ploaie. Însă, înainte de a primi aceste fonduri, în urma unei vizite a primarului Gutău la sediul clubului nostru ne-au fost alocaţi bani de către autorităţile locale pentru schimbarea mochetei din club. Cea veche cred că avea peste 30 de ani.

* Din punct de vedere sportiv cu ce vă lăudaţi?
 – Având în vedere că la jocurile sportive de echipă se obţine mult mai greu o medalie consider că promovarea formaţiei de baschet masculin SCB CSŞ în Divizia A ar fi marea realizare a anului la clubul nostru. Deşi echipa pregătită de Cristi Achim nu se află acum într-o situaţie tocmai favorabilă în clasament, efortul de a promova a fost foarte mare. De fapt, în general, baschetul, la nivelul juniorilor, atât la feminin, cât şi la masculin, a avut rezultate deosebite în 2006, prin participarea la numeroase turneele finale. Astfel, juniorii I s-au clasat la Mediaş pe locul 6, iar junioarele III au ocupat la Craiova locul 7. Pentru că tot suntem la baschet trebuie să spunem că echipa de mini-baschet care-a reprezentat culorile CSŞ-ului a reuşit o performanţă foarte bună la Campionatul Naţional, intrând în posesia medaliei de argint. În plus, foarte multe eleve de la CSŞ au fost sunt convocate la loturile naţionale.

La ora actuală, avem două echipe în Divizia B, una de băieţi, care e antrenată de Cristi Achim, şi alta de fete, rezultată în urma colaborării dintre Claudia Niţulescu şi Manuela Cornea.

* De regulă, sporturile individuale aduc cele mai multe medalii. Care sunt principalii performeri ai Clubului Sportiv Şcolar?

 

– La lupte greco-romane ne mândrim cu sportivii Bogdan Popa şi Cătălin Părduţ. Primul a obţinut locul 1 la Campionatul Naţional al Cluburilor Sportive Şcolare şi locul 3 la CN de cadeţi. Părduţ a obţinut de asemenea locul 3 la campionatul CSŞ-urilor. Rezultate pentru care cei doi au fost deja selecţionaţi la Centrul Naţional Olimpic, unde urmează să fie şi şcolarizaţi. Boxul ne-a adus de asemenea rezultate foarte bune, în primul rând prin pugilistul Adrian Dicu, care, atât la juniori I, cât şi în Campionatul Naţional de tineret, a cucerit medalia de bronz. Au mai fost şi câteva sportive, Claudia Tudoroiu şi Alexandra Constantin, care au venit cu medalii de argint şi bronz, atât de la Cupa României, cât şi de la CN de la Câmpulung-Muscel.

* V-au mulţumit rezultatele echipei de tenis de masă pe care-o antrenaţi?

– Am reuşit să menţinem această echipa feminină de tenis de masă în Divizia A. Mai mult decât atât, la Vâlcea, nu se poate. Deci nu avem de ce să fim nemulţumiţi. Încercăm ca sportivele să-şi desfăşoare activitatea în cele mai bune condiţii. Am primit bani de la minister şi pentru procurarea de echipament sportiv, iar pe această cale am putut comanda alte mese de joc profesioniste, aşa cum sunt cele două pe care le avem deja. Până la viitorul turneu pe care-l vom organiza în Râmnic sperăm să le şi instalăm în sală, ca să mărim astfel spaţiul de joc, la patru mese.

* Clubul Sportiv Şcolar şi-a desemnat de curând şi cei mai buni sportivi din anul care tocmai se încheie. A fost însă un top mai mult simbolic, fără premii acordate, nu-i aşa?

– La nivelul clubului am făcut un clasament al celor mai buni 10 sportivi, care l-a avut în frunte pe Bogdan Popa, de la lupte greco-romane. Acesta a fost urmat de pugilistul Adrian Dicu şi de baschetbalistul Lucian Chiroff, care-a participat cu lotul naţional la un Campionat European de cadeţi. În acest Top 10 au fost incluşi sportivi de la cinci dintre cele şase secţii ale noastre: lupte greco-romane, box, baschet, tenis de masă, fotbal. Nu însăşi şi de la handbal. A fost ce-i drept doar un top simbolic, pentru nu am reuşit să-i şi premiem pe sportivii respectivi, însă sperăm să ne recompensăm în 2007. Din păcate, am fost foarte concentraţi pe procurarea de materiale, pe recondiţionarea sediului clubului şi am omis această premiere. Dar dacă am fi cerut la primărie un mic ajutor, sunt convinsă că nu am fi fost refuzaţi. De altfel, vreau să vă spun că sportivii Bogdan Popa şi Cătălin Părduţ au fost răsplătiţi la vremea respectivă, când au luat medaliile, chiar de primarul Gutău, cu câteva milioane de lei.

* Ştim că unul dintre lucrurile de care Clubul Sportiv Şcolar are neapărată nevoie este un microbuz, care-ar rezolva în mare parte problemele de transport. Se întrevăd ceva şanse pentru achiziţionarea lui în anul care vine?

– Desigur. Chiar când a fost ministrul Hârdău la Vâlcea l-am întrebat dacă este posibil ca pe viitor Cluburile Sportive Şcolare din ţară să primească în dotare câte un microbuz, pentru că am scuti astfel foarte mulţi bani pe transport la jocuri sportive. Am înţeles că s-ar fi făcut deja demersuri, însă datorită locului nostru în clasamentul pe medalii al tuturor CSŞ-urilor din ţară, care trebuie să recunoaştem nu prea este atât de onorabil, nu l-am primit încă până acum. Poate că pe viitor nu ne va mai sări rândul.

* Pentru 2007 v-aţi făcut deja un plan pentru a reuşi o creştere a numărului de medalii?

– Încercăm ca pe viitor să transformăm unele catedre care nu sunt rentabile în altele de sporturi individuale, unde pot apărea medalii. Se ştie că întotdeauna sporturile individuale aduc cele mai multe medalii. Astfel, prin pensionarea doamnei Hilda Popescu-Hrivnak, de la catedra de handbal, cu acordul IŞJ Vâlcea şi al ministerului vrem să transformăm această catedră într-una de karate, coordonată de Mihai Ioniţă. Este un coleg serios, a mai lucrat pentru CSŞ. Deocamdată, într-un clasament al secţiilor de la CSŞ, în sporturile de echipă, în afară de baschet, care-a reuşit să se evidenţieze în ultimul an, fotbalul şi handbalul nu au adus rezultate. Vor rămâne şi aceste catedre, dar pe viitor vrem să ne reprofilăm şi pe alte sporturi, cum ar fi soft-ball, care ia mereu medalii pentru oraşul Drăgăşani. Va fi o schimbare la faţă necesară pentru Clubul Sportiv Şcolar. În ţară sunt cluburi foarte puternice, care au multe secţii, care aduc foarte multe medalii, dar sporturile individuale sunt la putere. Cum ar fi scrima sau halterele. Ne-am interesat să preluăm şi o secţie de haltere, însă Gheorghe Dinu, care dorea să vină la clubul nostru, nu are studii pedagogice, iar noi la CSŞ nu mai putem să angajăm antrenori, aşa nu putem să ne bazăm şi pe această secţie.

* Terenul de fotbal din zona Nord, aflat în administrarea CSŞ-ului, este în pericol de a fi desfiinţat. Care e punctul de vedere al conducerii clubului în această privinţă?

– Ar fi o pierdere imensă pentru toată Vâlcea, nu numai pentru CSŞ. Noi ne numărăm printre puţinele cluburi din ţară care beneficiem de condiţii superioare de pregătire pentru sportivi. Avem şi sediu, avem şi Sala „Capela” şi acest teren de fotbal. Şi e mare lucru să ai o asemenea bază materială, comparativ cu clubul din Slatina, de exemplu, unde nici nu există un sediu, e doar un spaţiu alocat într-un liceu. Pierderea terenului de fotbal ar fi un dezastru. Cred că aici ar trebui să existe o situaţie de compromis. Am înţeles că este revendicat tot terenul, dar dacă nu există rea voinţă din partea proprietarilor, atunci s-ar putea accepta ca terenul să rămână, să nu fie afectate nici suprafaţa de joc, nici vestiarele. Sperăm că încă nu se vor lua măsurile respective. Că se va ţine cont că este o bază materială importantă, că se poate periclita procesul instructiv-educativ. Am făcut demersuri, prin intermediul IŞJ Vâlcea, şi am solicitat ministerului să cumpere acest teren de la cei care-l revendică. La CSŞ, sunt trei catedre la fotbal, care sigur vor fi afectate. Şi toată lumea ştie că aici nu s-a făcut muncă degeaba. E suficient să vorbim doar de Melcea de la CSM, care a fost format de profesorul Bugheanu la CSŞ, sau în trecut alţi câţiva fotbalişti care-au crescut la noi.

* Ce au întreprins autorităţile locale pentru a opri pierderea acestei baze sportive?

– Până la jumătatea anului, primarul Gutău a remis o hotărâre pentru ca terenul de fotbal din zona Nord să treacă în patrimoniul Consiliului Local, iar noi, CSŞ-ul, să-l primim spre administrare. Primarul a presimţit sau a ştiut aşadar că acest teren se poate pierde şi a încercat să ia din timp măsuri. Am fost chemată atunci la primărie şi ştiu că s-a făcut un memoriu către Ministerul Educaţiei. Din păcate, după aceea, când Mircia Gutău nu a mai fost la primărie, nu s-a mai ţinut cont de acea hotărâre, iar acum s-a ajuns în această situaţie grea pentru noi.

– Nicolae CIUCESCU

– Simona SIMA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button