Politica

Dorel Jurcan, primul sub linia secretarilor executivi alesi la PD

Dorel Jurcan, primul sub linia secretarilor executivi aleşi la PD

Convocat sâmbătă, Consiliul Naţional de Coordonare al PD a completat cele nouă locuri de secretari executivi rămase vacante. Printre cei aleşi din primul tur s-au numărat secretarul de stat Mircea Toader, preşedintele Organizaţiei PD Galaţi, fostul consilier prezidenţial Elena Udrea, primarul de Tg. Mureş, Florea Dorin, Dan Cîrlan, Rogin Marius, Cătălin Marinescu, Corin Lunganu, Costică Canacheu si Maria Petre. Printre candidaţi s-a numărat şi preşedintele PD Vâlcea, Senatorul Dorel Jurcan. „Am candidat pentru un post de secretar executiv în cadrul Biroului Permanent Naţional. Chiar dacă am fost primul sub linie asta nu înseamnă că nu voi continua munca dusă până acum, cu atât mai mult cu cât această echipă este una unită şi ne-a susţinut de fiecare dată când a fost nevoie. Urez mult succes Biroului nou format, sâmbătă în urma alegerilor şi îi asigur de tot sprijinul Organizaţiei Vâlcea în continuare”, a declarat după eveniment senatorul de Vâlcea, Dorel Jurcan. Adresându-se colegilor săi de partid, Emil Boc a declarat că miniştrii PD au purtat pe umerii lor „povara cea mai grea a aderării” şi a mulţumit tuturor democraţilor care activează şi au activat în Guvern. În pofida zvonurilor referitoare la „surpriza” pregătită de PD tuturor adversarilor săi, fie ei din Alianţa sau nu, democraţii s-au comportat elegant şi s-au mulţumit doar să lanseze câteva săgeţi, îndreptate şi atât către putere, cât şi către opoziţie. Concret, liberalii (amatori, mai nou, de alegeri anticipate) au fost informaţi că un scrutin înainte de vreme poate fi declanşat dacă premierul Tăriceanu îşi dă demisia. Opoziţiei i-a fost adus la cunoştinţă ca anticipatele pot avea loc şi dacă o moţiune de cenzură este adoptată de Parlament. În ceea ce-i priveşte, democraţii au reiterat importanţa existenţei unei majorităţi parlamentare confortabile şi s-au arătat resemnaţi cu situaţia de fapt.

Boc: ne respectam  angajamentele!

Legat de acest ultim aspect, Boc a mai precizat că prioritatea PD rămâne „respectarea angajamentelor luate în faţa românilor” – deziderat pentru îndeplinirea căruia democraţii afirma deschis că vor colabora cu PLD-ul ostil grupării Tăriceanu. După Boc, Adriean Videanu şi-a transmis şi el săgeţile către PNL şi opoziţie, asupra liberalilor fiind aruncată suspiciunea de implicare în afaceri dubioase din domeniul energetic, iar opoziţia fiind calificată drept incapabilă, din moment ce nu este în stare să sesizeze „mana cerească” pe care le-ar aduce-o analizarea „riscurilor şi vulnerabilităţilor economiei naţionale” – sursa de atacuri la adresa actualei puteri. Conservatorii lui Dan Voiculescu au intrat în schimb în vizorul lui Liviu Negoiţă. Acesta a explicat adversitatea PC-ului faţă de PD prin faptul că democraţii nu au candidat pe liste comune cu conservatorii şi nici nu au un nume de acoperire: „Pe noi nu ne mai cheamă şi Felix”. Atmosfera relaxată care a dominat Consiliul Naţional de Coordonare sugerează că democraţii vor sta în continuare liniştiţi, cel puţin până după 1 ianuarie.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button