Complexul sau cosmarul „Rusia”
Complexul sau coşmarul „Rusia”
Am mai pierdut o dată în faţa Rusiei. Chiar dacă unii au încercat să minimalizeze importanţa unei astfel de competiţii, e important, chiar foarte important, faptul că fetele noastre au fost acolo. A devenit chiar un sport naţional dorinţa de a pune carul înaintea boilor, astfel că totdeauna se găseşte câte cineva care să vadă partea mai puţin plăcută a vreunui aspect, chiar dacă uneori e vorba de ceva colateral. Se tot bate monedă pe faptul că Tadici a ratat prezenţa la Europenele de anul acesta. Şi se trece prea uşor peste faptul că, până una alta, România rămâne a doua forţă mondială a momentului.
Prezenţa fetelor noastre la Cupa Mondială din Danemarca un e, cel puţin din acest punct de vedere, tocmai pentru că rămânem o forţă pe plan mondial, federaţia internaţională le-a invitat pe tricolore acolo. Iar acestea au demonstrat încă o dată dacă mai era necesar, că deocamdată doar Rusia ne poate sta în faţă. Poate că fetele noastre au făcut acum un complex din faptul că nu mai pot depăşi gruparea lui Trefilov. Se poate spune că acest complex se poate transforma, ceea ce un e de dorit, într-un coşmar. Dar, ca să vedem şi partea bună a lucrurilor, trebuie să ne consolăm şi cu gândul că acest complex nu poate dura la nesfârşit. Şi asta a fost posibil chiar duminică seara, timp de 57 de minute. Fetele noastre au avut chiar meciul în mână, dar am pierdut un meci pe care l-am controlat în mare parte.
Ce a făcut, ce n-a făcut Tadici, dar a făcut, asta e clar, o echipă competitivă. Trebuie să fi tâmpit să nu te bucuri, ca vâlcean, când vezi că 98 la sută din echipa naţională a României înseamnă de fapt Oltchim. Că, ori de vor, ori de nu vor, acei „binevoitori”, România de acum, de fapt Naţionala de azi, se confundă cu Oltchim. Au fost momente în timpul jocului cu Rusia când se putea spune că joacă Oltchim cu campioana mondială. Un singur „cui” am, dar deocamdată nu pot fi ingrat să mă pun contra vântului, că n-am dreptate. „Prietenii” ştiu la ce mă refer, vizavi de lotul pe care l-a folosit Tadici la acest turneu. Dar, asta e o altă poveste. Cu o precizare, totuşi. S-a văzut lipsa din echipă a adevăratului căpitan, Steluţa Luca.
Acum, la sfârşitul acestei luni, Naţionala se întoarce la Rm. Vâlcea. Putem spune că ea, naţionala, n-a plecat decât pentru puţin timp din oraşul acesta. A plecat doar pentru experienţa nefericită numită Serbia, în Capitală, o Capitală cale nu le-a primit pe fete cu acea căldură care să le facă să se simtă puternice. Acum, eu nu spun că alta era situaţia dacă România ar fi jucat meciul acela de baraj cu sârboaicele la Vâlcea. Dar, cu siguranţă, publicul vâlcean l-ar fi dat alt imbold fetelor. Acum, s-a încheiat un ciclu de pregătire, începe altul. România se întoarce, cum spuneam, acasă, de aceea trebuie să le primim cum se cuvine pe fete. Doar sunt ale noastre, nu-i aşa?!…
