Unde e revansa?
Părerea mea
Totdeauna există un început. S-ar putea ca prin ceea ce scriu acum să-l supăr tare pe directorul Direcţiei de Sport, altminteri un băiat de toată isprava. Scriu totuşi asta pentru că cred că nu se mai poate altfel. Sunt unii pe la Capitală care se gândesc la faptul că e cazul să mai scoată prin provincie ceea ce ei denumesc a fi spectacole sportive. Este şi cazul acestor gale tip K1, denumite în termeni mai autohtoni Local Kombat.
Adesea, domnul Eduard Irimia se gândeşte şi ajunge la concluzia că spre exemplu la Vâlcea ar fi o „vacă bună de muls”. Şi atunci aduce în Polivalentă o gală din asta, Local Kombat. Sigur, acum ea a avut în premieră, în deschidere, şi patru meciuri de box profesionist. Pentru ca o astfel de gală să aibă priză la publicul local desigur că e nevoie de o popularizare pe măsură. Şi, vorba ceea, ca să mergem, din aproape în aproape, cine poate face o astfel de popularizare decât „amărâţii” ăştia de ziarişti locali.
Ei, uite că am ajuns unde ne doare. Sau, mă rog, unde mă doare pe mine. Pentru că e cazul ca noi, ziariştii sportivi din presa locală, să nu mai fim folosiţi ca simple unelte cu care unii să-şi facă treaba şi apoi să fim aruncaţi la gunoi ca nişte ştifturi. Ceea ce s-a întâmplat vineri seara la ceea ce s-a încercat a fi un fel de cântar oficial vine să argumenteze, din păcate, acest lucru. Adică, domnul Irimia, ne strânge pe noi, ziariştii ăştia „pârliţi” din Vâlcea la un local, nu are rost să-i spunem numele pentru că oamenii de acolo chiar n-au nici o vină, deci ne strânge acolo domnul Irimia şi ne ţine ca pe nişte „tencheri” o oră şi jumătate pentru a ne lua câteva acreditări. Imaginaţi-vă cam cum e să stai o oră şi jumătate şi să nu fi băgat în seamă măcar de cel ce te-a chemat acolo. E penibil. Nici măcar domnul acesta nu vine să spună: „măi, băieţi, uite, din cauza asta mai întârziem”. În schimb, toţi ceilalţi se fofilesc pe acolo şi ne tratează ca pe nişte nimeni.
Asta e situaţia, din păcate. Noi, ziariştii locali suntem scoşi la interval pentru a face lobi unei competiţii sportive în cazul de faţă, dar suntem, trataţi cu indiferenţă. Când vine domnul Irimia la sală şi ne strânge pe toţi „fraierii” ăştia din Vâlcea să anunţe ceva, atunci noi suntem bun. După aia se schimbă situaţia. Culmea e că după ce ne ţine acolo fără să ne bage în seamă, de parcă ar trebui să le cădem în genunchi, tot ei fac pe supăraţii. Adică, doamna sau domnişoara care a scos cartoanele alea dintr-o sacoşă s-a arătat extrem de ofensată pentru faptul că am îndrăznit, vezi Doamne, să-i spun acest lucru. Acesta e adevărul, doamnă sau domnişoară. Vă folosiţi de noi atât cât aveţi nevoie şi după aia ne priviţi cu indiferenţă. Noroc cu Adrian Comănescu, cel care a mai salvat din penibil, aşa că după o oră şi jumătate în care am putut sta măcar pe scaun am primit acele acreditări pentru care a trebuit să ne umilim atâta.
Despre meciul Sora – Smărăndescu nu se pot spune prea mult. E clar că bodyguardul lui Becali a pornit bine. Nu ştiu dacă ar fi terminat la fel de bine. Dar e clar că nu s-a dorit ca Smărăndescu să câştige. Dacă Sora era bărbat ar fi zis, bine, am greşit că ţi-am dat acel pumn în bărbie după ce arbitrul a spus STOP, dar hai să continuăm lupta. Eu cred că de data asta Sora s-a temut şi de aia publicul vâlcean l-a huiduit. Una peste alta, mi se pare dreaptă nemulţumirea lui Smărăndescu, cel căruia i s-a luat pe nedrept şansa de a se revanşa. Şi atunci, unde e revanşa aceea mult trâmbiţată?!…
Ionel GEREA
