Alte sporturi

Voleibalistele de la CNMB, meci de vis în Divizia A2

Voleibalistele de la CNMB, meci de vis în Divizia A2

 

Într-un meci din cadrul Diviziei A2 de volei feminin, echipa Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” a pierdut sâmbătă, 30 septembrie, pe teren propriu, împotriva formaţiei LPS Bihorul Oradea. Vâlcencele, pregătite de soţii Marius şi Nicoleta Mărgărit, au cedat întâlnirea, aşa cum au făcut-o dealtfel şi-n prima rundă a sezonului, tot cu scorul de 0-3. Pe seturi a fost 21-25, 23-25, 23-25 pentru oaspete, însă de această dată evoluţia jucătoarelor noastre a fost net superioară celei de acum două săptămâni, când s-au înclinat în faţa echipei CSM Sibiu. Dovada cea mai bună în acest sens sunt desigur şi scorurile strânse consemnate în fiecare set. Cu acest lucru au fost de acord şi tehnicienii grupării vâlcence, care ne-au declarat la finele partidei: „Fetele au făcut un joc de vis, au fost de nota 10, cu adevărat s-au comportat ca o echipă de Divizia A2. Pe ansamblu a şi fost un meci superb, dar evoluţia noastră a fost una de excepţie. Este fără îndoială cel mai bun meci al lor de când joacă în această formulă. În privinţa asta, pot să spun că este o diferenţă de cel puţin câteva clase faţă de evoluţia lor din primul meci, cu CSM Sibiu. Atunci au avut o prestaţie slabă, dar acum însă au înregistrat un progres fantastic. Adversarele din Oradea au constituit o echipă puternică, de talie înaltă, majoritatea fiind senioare, unele şi cu vârsta de 25 de ani”, a spus profesorul Marius Mărgărit.

„Remarcatele echipei noastre sunt Oana Popa, Andreea Hodoroagă, Luiza Dinu, Andreea Costache, iar printre celelalte jucătoare care-au mai evoluat pe teren se numără Claudia Sandu, Alexandra Păun. Nu au jucat din păcate Andreea Becheru şi Cosmina Zăican –ambele accidentate”, a completat Marius Mărgărit.

La sfârşitul acestei săptămâni, mai precis sâmbătă, 7 octombrie, fetele de la CNMB, a căror înscriere în Divizia A2 a fost posibilă cu sprijinul financiar al firmei Urban, se vor deplasa la Caransebeş şi vor să confirme evoluţia bună din meciul cu LPS Oradea.

Nicolae CIUCESCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button