Alte sporturi

Sectia de scrima a Clubului Oltchim a avut rezultate foarte bune

În sezonul competiţional recent încheiat,

Secţia de scrimă a Clubului Oltchim a avut rezultate foarte bune

– echipa masculină a secţiei coordonate de Livius Buzan a câştigat locul doi la Cupa României

Una dintre cele mai prolifice secţii sportive de la CS Oltchim Râmnicu Vâlcea este cea condusă de Livius Buzan. Secţia de scrimă a avut rezultate destul de bune in sezonul trecut. Astfel, echipa masculină a lui Livius Buzan a câştigat locul doi la Cupa României. De la începutul anului, sportivii secţiei de scrimă de la Clubul Sportiv Oltchim au adus clubului un număr de 13 medalii (2 de aur, 7 de argint şi 4 de bronz). Antrenorul Livius Buzan crede că în ritmul acesta secţia de scrimă pe care o conduce îşi va depăşi obiectivul propus pentru acest an. „Sunt mai mult decât mulţumit de ceea ce am realizat până acum. Am reuşit să aducem cele mai multe medalii la club. Nu o spun ca pe o lauda, ci exact invers. Este o răsplata pentru susţinere. Am reuşit să aducem foarte multe medalii în prima jumătate a anului. Sper ca până la sfârşit să ne dublăm acest număr. Asta dacă nu se va întâmpla ceva neprevăzut. Şi  mă gândesc aici la eventuale accidentări sau la căderi de formă în cazul unor sportivi de bază. Când eşti sportiv, aceste lucruri sunt imprevizibile şi pot să compromită chiar un întreg sezon. De fapt, acest lucru este valabil pentru orice disciplină.

E greu şi ca antrenor, şi ca sportiv

 Livius Buzan recunoaşte că se descurcă destul de greu şi ca antrenor, dar şi ca jucător. „Este adevărat că volumul de muncă este ceva mai mare, dar îmi place să fac şi una şi alta, dar nu vreau să renunţ la nici una. În acest an cred că am reuşit să aduc beneficii clubului şi ca antrenor şi ca sportiv”. Buzan spune că are o colaborare destul de bună cu ceilalţi doi antrenori, Mihai Ion şi Luminiţa Marcu. „Colaborăm foarte bine. Si ei, ca şi mine sunt antrenori-sportivi. Ne înţelegem bine, deoarece avem un scop comun de a face performanţă cu Oltchim. Este greu deoarece ne luptam pe plan intern cu oraşe care au tradiţie în acest sport. Dar noi ne vedem de treabă şi dăm României valori. Mihai are o secţie de copii care promit. Dovadă stau şi rezultatele pe care le-au obţinut la competiţiile naţionale. Nici Luminiţa nu stă degeaba şi pregăteşte viitorul spadasinilor de la Vâlcea. Chiar dacă nu facem handbal sau fotbal, copiii vin şi spre aceasta disciplină sportiva. Asta pentru că li se pare interesantă”. 

Mulţumit de condiţiile de pregătire

Livius Buzan spune că este mulţumit şi de condiţiile de pregătire. „Avem o pista de antrenament la standarde bune. Mai avem una pentru copii. Per ansamblu eu spun că ni se oferă conditii destul bune. Oricum, de câte ori am cerut câte ceva la club ni s-a dat. Am vrut lame, ni s-au adus. Am avut nevoie de echipament, s-a adus si acela. Deci cred ca avem conditii, dar în comparaţie cu condiţiile de la Steaua sau Satu Mare, cluburi de top din România, suntem mici copii. Ei au câte sase-şapte piste de antrenament. Au săli speciale pentru aceasta disciplină, dar sunt şi centre olimpice, si au o susţinere şi din partea statului. Dar lasă să aibă ei conditii, iar noi rezultate”. Buzan confirmă faptul că o speranţă a scrimei româneşti, tânărul Alexandru Diaconu va continua la Vâlcea, deşi el este deja curtat de Steaua. „Diaconu este sportiv legitimat la CS Oltchim şi aici va rămâne. Momentan a terminat liceul, iar acum se va duce la facultate la Bucuresti. In competiţii va trage pentru Oltchim”, mai spune tehnicianul vâlcean.

Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button