Politica

La 1 august, Mircia Gutau ar fi intrat în concediu, iar Dicu devenea primar timp de o luna

Bătălia pe ciolan şi os, primim informaţii tot pe dos:

La 1 august, Mircia Gutău ar fi intrat în concediu, iar Dicu devenea primar timp de o lună

Serviţi şi o informaţie de ultimă oră, săptămână, chiar  lună: dacă nu s-ar fi întâmplat nefericitul eveniment cu aromă de DNA, şapte lanţuri şi-o cătuşă, Mircia Gutău şi soţia sa, Mariana – cea pentru care ne menţinem dorinţa de a înfiinţa un fan club îndeajuns de puternic încât să rivalizeze cu imensa plajă de simpatizanţi ai Mircişoiului – urmau să plece, alături de alte două familii celebre în Râmnic, într-un concediu de 3X-4ac zile în America de Sud. În Cuba – îmi şopteşte un coleg. A, nu, acolo ar vrea el să meargă în luna de miere. Păi, da, şi eu… Samba, chestii, trabucuri, soare, mulatre, şmen, viaţă! Oricum, revenind, familiile de boşi îşi cumpăraseră biletele, dar n-am mai apucat să le tragem la Xerox, că le şi publicam, deşi mai mult ca sigur, însoţitorul numărul I al lui Gutău, tovarăşul Georgescu, cu care primărică obişnuia să facă plajă îmbrăcat la vila de la Ocniţa, n-ar fi fost de acord cu noi. Care va să zică, ar fi venit un moment în viaţa lui Nicolae Dicu, fostul vice, când pixul de primar  i s-ar fi lipit pe durata concediului lui Gutău, planificat începând cu 1 august, de cele trei degete magice încasatoare de mită. De aici şi fireasca ipoteză că n-ar fi fost exclus ca, într-adevăr, Dicu să fi acţionat de unul singur, conştient că, în doar câteva luni, ar fi avut puterea de a semna certificatul de urbanism solicitat de omul de afaceri Crinu Popescu. Voci liberale şi democrate, care vor să-şi păstreze secrete corzile… vocale… ne-au mărturisit zilele trecute că Gutău chiar îl avertizase pe Dicu, în prezenţa lor, „să nu se încurce cu patronul Rovimet, întrucât se ştia foarte bine de ce este în stare, mai ales după figura pe care i-o făcuse lui Comănescu”. De altfel, din „probele” expuse de procurorii DNA reiese foarte clar un singur lucru, şi anume acela că, de fiecare dată când i s-a propus o „colaborare” cu Popescu, Gutău a refuzat categoric, trimiţându-l pe acesta la plimbare. De altfel, chiar şi omul de afaceri ne-a mărturisit că niciodată nu a purtat o negociere cu Mircia Gutău şi nici nu i s-a cerut de către acesta vreo sumă. Aceleaşi voci unse cu DA şi PA mai susţin că Gutău mirosise direct sau/şi indirect ceva putred în „afacerea” propusă de Crinu Popescu şi a încercat pe cât posibil să nu-şi lege numele de o eventuală catastrofă. Pe de altă parte, nici faptul că DNA l-a băgat după gratii pe Gutău, fără a veni cu o dovadă sau măcar cu o explicaţie logică n-ar fi străin de unul dintre planurile şuviţate ale lui Băsel, supărat foc că firma de „ibovnicului” Elenei Udrea ar fi întâmpinat unele piedici în obţinerea lucrărilor despre care făceam caz în urmă cu câteva luni. Mă refer la subtraversarea căii ferate, pe strada Tudor Vladimirescu. Spun asta nefiind un fan Mircia Gutău, ba din contră, unul dintre puţinii care nu s-au ferit să-l critice atunci când a fost cazul. Singura diferenţă cu privire la această informaţie este aceea că, la respectivul moment, bănuiam că Mircişoiul nu s-ar fi împotrivit. Totodată, se pare că Traian Băsescu n-a uitat încă nici de faimoasa nuntă de la Slatina, unde Gutău a stat lângă… ştiţi voi cine… Cosmin Guşă… şi cine ştie ce-or fi discutat ei… ce-o fi transpirat… pe cine or fi bârfit… ce-o fi pus la cale. Nu-i aşa că v-am mai dat un bun subiect de bârfă? DNA începea o acţiune de acest gen fără ok-ul lui Băsel? Nu! De ce a acceptat acesta atât de uşor ca cel mai bine privit primar PD să fie încătuşat fără dovezi? De ce Emil Boc nu l-a ascultat pe Radu Berceanu şi s-a grăbit să-l excludă pe Gutău înainte ca Justiţia să se pronunţe? Există mai multe dovezi şi nu au fost încă aduse la dosar? De ce? Ce jocuri de interese se ascund în spatele acestei perdele de fum? Fraţilor, ce şmecherie mai e şi asta?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button