Politica

Elena Udrea, favorita la presedintia femeilor democrate

 Elena Udrea, favorită la preşedinţia femeilor democrate

Anuţa Handolescu, Sulfina Barbu şi Roberta Anastase, de asemenea, sunt variante luate în calcul de către pedişti

Deşi informaţia potrivit căreia Elena Udrea, fosta şefă a cancelariei prezidenţiale, este favorită la fotoliul de cea mai democrată doamnă a făcut, recent, ocolul unor redacţii, problema s-a mai nuanţat în ultimele zile. Un sâmbure de adevăr – cel puţin prin prisma unor democraţi care nu renunţă la a face pe plac Palatului Cotroceni – există. În septembrie, sunt programate alegeri pentru organizaţia naţională a femeilor democrate. Taberele există, părerile sunt împărţite, colege evident mai îndreptăţite să aspire la această funcţie sunt date „pe surse“ ca perdante sigure. În heirupul de a-i instala deja cununa de lauri Elenei Udrea s-a scăpat informaţia potrivit căreia candidatura ei ar fi susţinută de Anca Boagiu şi de Sulfina Barbu. Asta a fost o dublă impoliteţe, dar în politică scopul scuză mijloacele. De ce ar susţine-o Anca Boagiu pe Elena Udrea, altfel decât eventual din colegialitate şi dacă nu vor fi depuse alte candidaturi? Ca, de exemplu, cea a Sulfinei Barbu, cert mai îndreptăţită să aspire la această funcţie politică? Anca Boagiu este vicepreşedinte PD, conduce un minister extrem de important în această perioadă, este parlamentar şi nu are nici un motiv să-l supere pe Băsel. Nu are de ce să vizeze această funcţie politică, inferioară celei pe care o deţine acum, şi nici obiceiul de a interveni într-o competiţie democrată, cu atât mai puţin în detrimentul unor colege cu care a împărţit şi opoziţia, şi puterea. Favorită până mai ieri în această competiţie, Sulfina Barbu, n-a atins în public acest subiect, dar nici nu este timpul pierdut s-o facă, daca nu va primi explicaţii pertinente pentru care ar trebui să se aplece în fata Elenei Udrea. Pe moment, ne oprim la cele trei doamne. Democrate îndreptăţite să candideze pe această funcţie sunt multe. De exemplu: Roberta Anastase, Anuţa Handolescu, Paula Ivănescu, Monica Iacob Ritzi, Mioara Mantale (prefectul Capitalei). Toate muncesc pentru partid de ani buni, n-au migrat de la aliaţi, n-au cerut şi n-au fost numite în funcţii peste noapte. Aşadar, dacă doamnele mai sus menţionate se abţin, seniorii au suficiente variante.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button