Liga V

Memorialul Traian Durle a ajuns la editia a II-a

Memorialul Traian Durle a ajuns la ediţia a II-a

 

La finele acestei săptămâni se va desfăşura la Oteşani a II-a ediţie a Memorialului Traian Durle, competiţie amicală de fotbal organizată de familia fostului fotbalist de la AS Oteşani împreună cu clubul din localitate. Astfel, pe 9 iulie, de la ora 10.00 vor debuta partidele ediţiei din acest an la care, în afara grupării gazdă, AS Oteşani, participă câştigătoarea ediţiei de anul trecut, FC Saldi Cernişoara, alături de Progresul Măldăreşti şi o selecţionată-surpriză formată din studenţi ai Universităţii Spiru haret. Încă nu s-a definitivat programul meciurilor, dar de la Decebal Durle, fratele fostului fotbalist, am aflat că la reuşita competiţiei vor contribui şi actuali sau foşti arbitri din zona Horezu, în frunte cu Nae Chiriţă. Invitat special va fi inspectorul-şcolar prof. Nae Dinescu.

 

La Tomşani, pe 15 iulie,

 

„Fagurele de Aur” invită şi fotbaliştii la întrecere

 

Una din campioanele Diviziei Onoare, echipa Unirea Tomşani, va fi gazdă peste două săptămâni la prima ediţie a competiţiei amicale „Fagurele de Aur”, manifestare sportivă ce va coincide cu activităţi cultural-artistice organizate sub aceeaşi denumire. Profesorul Mihail Diaconescu, antrenorul echipei Unirea Tomşani, ne-a spus că ideea organizării unei astfel de competiţii a fost inspirată şi de succesul de care s-a bucurat anul trecut prima ediţie a Cupei ARENA, găzduită de localitatea Tomşani. Pornind de la aceasta, la finele săptămânii viitoare sunt aşteptate la întrecere, în afară de echipa gazdă, Unirea, şi consăteana Viitorul Foleşti, împreună cu divizionara D din Costeşti. Cea de-a patra participantă nu a fost încă stabilită, probabil urmând a fi aleasă o echipă surpriză din zona Râmnicului. Profesorul Diaconescu ne-a precizat: „Am ales acest sistem de desfăşurare a competiţiei, cu doar patru echipe, pentru că prefer ca invitatele să dispute cel puţin un meci întreg ca timp real de joc. Dacă am fi ales un sistem cu mai multe participante exista riscul ca o formaţie să vină, să joace 30 de minute, să piardă şi să fie eliminată, situaţie în care nu şi-ar fi justificat efortul de a participa la întrecere. Vreau ca «Fagurele de Aur” să devină şi pe plan fotbalistic o competiţie de renume în judeţul Vâlcea”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button