Politica

Social-democratii vâlceni nu mai vor parasutati pe liste

Social-democraţii vâlceni nu mai vor paraşutaţi pe liste

În urma discuţiilor recente dintre conducerea PSD Vâlcea şi liderii social-democraţi din teritoriu, s-a desprins, printre altele, şi ideea dorinţei acestora de a se aduce printr-o formă sau alta câteva modificări esenţiale la statutul partidului, în sensul acordării unei mai mari puteri filialelor locale în actele de decizie privind viitorul Partidului Social Democrat. Potrivit afirmaţiilor lui Ion Cîlea, preşedintele PSD Vâlcea, liderii locali au cerut să se propună conducerii PSD ca, pe viitor, structura judeţeană să decidă în proporţie de 90 la sută componenţa listelor de candidaţi inclusiv pentru Parlament. De aici şi concluzia că probabil chiar şi social democraţii vâlceni s-au săturat de mutrele unor paraşutaţi de la Centru, cum ar fi Rovana Plumb sau alţii.  

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button