Politica

Resuscitare taranisto-liberala

Resuscitare ţărănisto-liberală

Dacă nu aţipeam la întâlnirea ţărănisto – mass media organizată săptămâna trecută, cu siguranţă că am fi avut acum să vă dăm mai multe ştiri bombastice legate de ultimele aventuri ale PPCD (PNŢCD) Vâlcea. Printre sughiţuri şi sforăituri, am reuşit totuşi să desprindem câteva noutăţi pe care ni le-au servit Lucian Bălan vicepreşedintele PPCD, Vladimir Dumitrescu, fost şi viitor şef al organizaţiei din judeţul nostru, şi, desigur, doctorul Popa Nedelcu, liderul de la Râmnicu Vâlcea. 1 – Traian Băsescu trebuie să înţeleagă că PD nu poate înghiţi PPCD. 2 – PD are în momentul de faţă doar statut de observator în cadrul PPE, în timp ce PPCD (PNŢCD) este membru asociat. 3 – PPCD s-a reapropiat de lumea sindicală prin fuziunea cu Uniunea Creştin Socială. 4 – Grupul de dialog liberal, iniţiat de Viorel Cataramă, nu este chiar liberal, şi urmăreşte realipirea unei părţi din PNL de PPCD.  5 – Criza gripei aviară, inclusiv la Vâlcea, a fost prost gestionată. 6 – PNL va avea soarta PNŢCD, care a stat 4 ani în Opoziţie fără să se poată regrupa. Cum vă spuneam, neinteresant!

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button