Liga V

CSM, spre cota…200!

Nycoil Guşoeni – CSM Drăgăşani 0-5 (0-2)

Echipa din Drăgăşani domină cu autoritate întregul Campionat Judeţean, având de departe cel mai bun atac, dar şi cea mai bună apărare dintre toate grupările care activează în Vâlcea. La Guşoeni, Sticlaru & company au oferit spectatorilor un alt spectacol gustat din plin de public.

Gazdele cu o echipă întinerită, au plecat din start cu prejudecata că vor încasa multe goluri şi presimţirile s-au adeverit, mai ales că în minutul 1, CSM-ul deschidea scorul prin autogolul lui Dumitra. Siguri pe ei, drăgăşenenii au pasat din ce în ce mai mult mingea, dar starea gazonului şi de aici imprecizia paselor au făcut ca la pauză rezultatul să fie numai de 0-2 (Ziber făcându-şi un frumos cadou cu ocazia împlinirii a 26 de ani printr-un frumos gol, lucrat împreună cu Sticlaru) în minutul 14.
După pauză, CSM-ul accelerează jocul, schimbările făcute de conducerea tehnică duc la o mai mare verticalizare a fazei de atac, dar imprecizia şi ziua norocoasă prinsă de portarul gazdelor – Ionescu – a făcut ca echipa din Drăgăşani să se oprească totuşi la cinci goluri. Celelalte goluri au fost înscrise de Olteanu (minutul 49), Mitală (minutul 77) şi Barbu (minutul 84), de fiecare dată în urma unor combinaţii rapide cu Ziber, Marinescu şi Pârvoiu. De partea cealaltă, apărarea gazdelor bine condusă de Dumitra a muncit din greu pentru a stăvili iureşul oaspeţilor, iar în atac Călinoiu a demonstrat că dacă nu îmbrăţişa cariera de militar, fotbalul era o primă oportunitate.
Urmează pentru CSM Drăgăşani două jocuri pe teren propriu, iar jucătorii cred în puterea lor ca un nou record să fie  atins: marcarea a 200 de goluri într-o ediţie de campionat.
Au evoluat formaţiile:
Nycoil Guşoieni: Ionescu – Dogaru, Dodoi, Ariciuc, Călinoiu, Hoţaru, Dumitra (căpitan), Vasile, Bâzoi, Buhai, Cheroiu. Au mai jucat: Lăutaru, Fuior, Alexoiu, Răducu.
CSM Drăgăşani: Târziu – Coicea, Mitală, Turică, Stăvaru, Stoichiţă, Ziber, Olteanu, Barbu (căpitan), Sticlaru, Pârvoiu. Au mai jucat: Vlada, Marinescu, Ştefănescu, Stanciu.
Au arbitrat: Lucian Floarea – la centru, ajutat de Simona Sima şi Leonard Hera (la cele două linii), toţi din Rm. Vâlcea.
Observator: Viorel Dina (Olăneşti)
Sandu ŞOCU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button