Diverse

„Vâlcea, când te ceri afara?”

„Vâlcea, când te ceri afara?”

 

Potrivit importantului cotidian „Averea” şi fluxului de ştiri al marilor agenţii de presă Mediafax şi Rompres, arbitrajul romanesc e corigent la materiile cele mai importante: credibilitate si reprezentativitate. Sub titlul „Vâlcea, când te ceri afară?” este publicat un subtil atac la adresa fostului preşedinte al AJF Vâlcea. Dacă luăm în calcul faptul că sunt voci în fotbalul judeţean care-l regretă pe Costică-Vâlcea şi l-ar dori din nou în funcţia de şef la AJF, credem că prezentarea celor publicate în presa naţională şi pe ediţiile on-line de ştiri merită citite şi de vâlceni. Aşadar, în cele ce urmează prezentăm fragmente din cele publicate sub semnătura ziaristului Ionuţ Mărgăritescu, fără a face vreun alt comentariu. 

„Până la urmă, săpat pe toate fronturile şi trădat chiar de preşedintele FRF, Crăciunescu a abdicat. În locul său a fost numit un concetăţean de-al sau, Gheorghe Constantin, zis „Costică-Vâlcea“. În mandatul său, arbitrajul romanesc nu numai că nu a progresat, dar înregistrează cele mai scăzute note la moralitate. Morişca arbitrajelor dubioase funcţionează unsă, iar numărul cluburilor din Divizia A care nu s-au plâns până acum de calitatea arbitrilor este mult mai mic decât pe vremea lui Crăciunescu.

Dinamo şi FC Vaslui nu mai zic nici „pâs“

 

Între noi fie vorba, nici în timpul lui Crăciunescu Dinamo nu s-a prea plâns de calitatea arbitrajelor. Adversarele clubului bucureştean, da. Lista mulţumiţilor este completată de FC Vaslui, al cărei patron, Adrian Porumboiu, a fost cel mai aprig contestatar al lui Craciunescu. În prezent, în doar opt etape, FC Vaslui a acumulat de aproape trei ori mai multe puncte decât în tot turul!? În câteva dintre meciuri, echipa antrenată de Mircea Rednic a fost avantajată pe faţă de arbitraje. La polul opus, adică cel al echipelor „tâlhărite“ de puncte în urma „greşelilor“ arbitrilor se află Rapid, FCM Bacău, FC Argeş, Poli Timişoara şi Poli Iaşi. Faptul că două dintre meciurile cele mai importante ale competiţiei, Dinamo – Steaua şi Rapid – Dinamo au fost arbitrate de brigăzi străine spune totul despre credibilitatea îndoielnică a oamenilor păstoriţi de Costică-Vâlcea. În privinţa reprezentării CCA la marile competiţii europene sau mondiale nu avem ce povesti. România nu are nici măcar un singur arbitru în primul eşalon valoric. Aşa că, domnu’ Constantin de ce mai luaţi bani de la Federaţie, ca să faceţi pe observatorul la derby-urile arbitrate de italieni sau nemţi?

 

Baiatu’ lui tata

 

Augustus Constantin este fiul preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor. A comis-o la destule meciuri şi nu i s-a întâmplat nimic exact din acest omenesc motiv. Nu va păţi în continuare nimic, atât timp cât tăticu’ împarte suspendări celor care greşesc. Este de notorietate legătura sa de afaceri cu Marin Condescu, preşedinte la Pandurii Târgu Jiu. Când această trebuşoara trebuia să transpire în presă, un binevoitor a „înlocuit“ numele lui Augustus cu cel al lui Teodor Craciunescu, nimeni altul decât fiul fostului preşedinte. Curat-murdar, coane Fanica!”

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button